Filmul alb-negru “Moromeţii 2”, cu Horaţiu Mălăele în rolul lui Ilie Moromete, a fost devansat doar de superproducţia “Animale fantastice” şi s-a plasat înaintea peliculei “Bohemian Rhapsody”, despre viaţa solistului trupei Queen, Freddie Mercury.
Producătorul filmului, Tudor Giurgiu, recunoaşte la RFI că succesul peliculei l-a luat prin surprindere.
Tudor Giurgiu: Mărturisesc că succesul ăsta ne-a cam luat prin surprindere pe regizor, pe mine, pe toţi colegii, pentru că nu ne aşteptam să existe aşa o avalanşă de spectatori la film. Vorbim de un film alb-negru, un film de epocă, cu ţărani, vorba domnului Gulea, dar cred că e un semn bun, în sensul în care avem public, avem oameni interesaţi să vadă filme româneşti, inspirate din poveşti care sunt foarte aproape de oameni. Vorbim de un scriitor genial, de o carte care nu ştiu cât e neapărat de citită, mă refer la volumul 2 al lui Preda, dar în orice caz, există o mare faimă în jurul Moromeţilor, probabil potenţată şi de primul film regizat de domnul Gulea. Deci puţin câte puţin, toate aceste lucruri au dus spre acest interes extraordinar al publicului.
Reporter: Ce fel de reacţii aţi cules de la spectatori?
T.G.: Pe mine m-a emoţionat şi m-a interesat în special reacţia oamenilor de vârste diferite, după film, atunci când începeau să povestească despre ce trezea în ei filmul şi aici mă refer la amintirile fiecăruia legat de bunici, de părinţi, de satul în care au copilărit, fie de poveştile pe care le-au auzit din gura celor apropiaţi şi care poate nu mai sunt. Au fost şi pensionari la film, care ne-au povestit că au trăit, copii fiind, acele momente. Tipul ăsta de recuperare, dacă vreţi, a unei realităţi şi a unui context, care lor le e foarte apropiat mi s-a părut deopotrivă emoţionant şi cumva mi-a dat sentimentul că e o posibilă cale de apropiere a noastră, a celor care facem film, de spectatorul de film românesc, care iată, există, nu e o ficţiune. Noi tot timpul de obicei ne plângem că publicul nu vrea să vadă film românesc. Eronat”.
Va exista şi un film „Moromeţii 3”?
Rep.: Puteţi spune că “Moromeţii 2” e dovada că poţi avea succes în cinematografie şi cu un film fără efecte speciale, fără să respecţi neapărat reţeta clasică a unui block-buster hollywoodian sau mai degrabă “Moromeţii” e un brand care se vinde de la sine, doar pentru că e celebru?
T.G.: Dacă ne uităm şi la ţările din jur, întotdeauna succesele de casă ale cinematografiei naţionale veneau fie dinspre filme contemporane, care sunt fie comedii sau filme de dragoste realizate cu participarea unor actori foarte cunoscuţi din seriale de televiziune, ceea ce nu e cazul nostru şi nici nu prea au fost astfel de filme în România, deşi încercări au mai existat, fie aceste succese au venit din ecranizarea unor mari opere ale literaturii naţionale. Şi aici s-a întâmplat la fel şi în Ungaria şi în Polonia şi peste tot. Or iată că succesul Moromeţilor nu face decât să confirme această direcţie. Deja mă gândeam zilele trecute că ar fi o direcţie care ar merita continuată şi nu mă refer doar la o exploatare deşteaptă, inteligentă, a marilor cărţi ale literaturii noastre, cât şi a ne întoarce în istorie. Istoria noastră cel puţin în ultimii 50 de ani, am învăţat eu unul o istorie mistificată, cu multe lucruri şi detalii false, coafate, aşa, de dragul propagandei şi nu cred că ne cunoaştem suficient de bine multe-multe întâmplări din istorie.
Rep.: Putem spera la un film “Moromeţii 3”?
T.G.: E întrebarea care revine cel mai des la toate discuţiile cu publicul. Domnul Gulea e destul de reticent, chiar sceptic. Gluma noastră e, evident, că ar trebui să mai treacă vreo 30 de ani. Nu ştiu ce să spun. Primele două filme au la bază totuşi geniul lui Preda şi scrierile sale. Dacă ne-am imagina aşa, prin absurd, o continuare, nu-l mai avem pe Preda alături de noi, nu ştiu cum s-ar putea întâmpla. Eu unul sunt mai optimist, nu exclud o posibilă continuare. Mi se pare că traseul până la urmă al lui Marin Preda, Niculae e alter ego-ul lui Preda, traseul lui în anii de formare, în anii ’50, în anii ’60, mi se pare destul de interesant, dar zic să fim ponderaţi, rezervaţi şi să ne bucurăm întâi de filmul ăsta, după care mai vedem.
