Morcovul și bățul lui Trump

„Fidel metodei sale de a pune presiune asupra adversarului în timpul unei negocieri, președintele american pare să trezească îndoieli cu privire la intențiile sale”, opinează Le Figaro.

„Pe de o parte, propune o conversație telefonică cu Vladimir Putin, pe de altă parte amenință cu noi sancțiuni și ajutor sporit pentru Ucraina. Morcovul și bățul, pe care le folosește și împotriva Kievului. El a suspendat orice ajutor extern american timp de trei luni. Kievul ar primi însă patru miliarde de dolari, folosiți în principal pentru a-și reconstrui și moderniza sistemul energetic vizat de loviturile rusești. Dar conținutul unui posibil acord asupra conflictului ucrainean rămâne necunoscut. Volodimir Zelenski și-a declarat în repetate rânduri condițiile: retragerea Rusiei din toate teritoriile ocupate (aproape 20% din țară), despăgubiri și aducerea criminalilor de război în fața justiției. Kremlinul, la rândul său, a făcut cunoscut că își va păstra câștigurile teritoriale. În plus, solicită ‘demilitarizarea’ și ‘denazificarea’ Ucrainei, precum și angajamentul de a nu adera la NATO sau Uniunea Europeană. O ușă deschisă către o nouă invazie, consideră autoritățile de la Kiev, care doresc garanții solide de securitate împotriva Moscovei”.
Donald Trump a numit un emisar special pentru Ucraina, căruia i-a acordat o sută de zile pentru a rezolva conflictul: generalul Keith Kellogg, notează „Wall Street Journal”. „Aproape nimeni nu crede că o poate face, mai ales ruşii”, comentează sceptic cotidianul american. „În aprilie 2024, veteranul din Vietnam, în vârstă de 80 de ani, și-a publicat planul: să se stabilească linia de contact ca linie de demarcație și, astfel, să se recunoască de facto ocuparea teritoriilor de către Rusia, să se amâne cu douăzeci de ani aderarea Ucrainei la NATO, în schimbul unei puternice garanții de securitate americane. Sancțiunile împotriva Rusiei ar urma să fie ridicate treptat”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul britanic de externe merge in China pentru „dialog strategic”

    Ministrul britanic de Externe, Yvette Cooper, va vizita China...

    Eminența cenușie de la Kremlin: Europa are nevoie de Rusia pentru a supraviețui

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Netanyahu anunță intensificarea operațiunilor in Liban și cucerirea fortăreței Beaufort

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că Forțele de...

    Demonstrații la Zurich împotriva rechinilor imobiliari

    Aproximativ 2.500 de persoane au protestat sâmbătă după-amiază la...

    Un medicament experimental chinezesc este mai bun decât terapia standard pentru cancerul pulmonar

    Un medicament experimental dezvoltat de compania chineză „Akeso” a...

    Șeful CJ Brăila anunță o investiție importantă

    Brăila va avea o nouă investiție importantă în energie...

    Articole relationate

    Categorii populare