Moody’s pune bomba în băncile americane

Agenţia de rating Moody’s a retrogradat luni mai multe bănci americane de talie mică şi mijlocie, adăugând că ar putea retrograda şi unele dintre cele mai mari bănci americane, avertizând că credibilitatea sectorului ar urma să fie pusă sub semnul întrebării de riscurile de finanţare şi profitabilitatea redusă, transmite Reuters.

Moody’s a redus cu o treaptă calificativele pentru 10 bănci americane şi de asemenea a plasat sub revizuire pentru o posibilă retrogradare calificativele pentru şase mari bănci, inclusiv Bank of New York Mellon, US Bancorp, State Street şi Truist Financial.

„Rezultatele pe trimestrul al doilea anunţate de multe bănci arată presiuni crescute asupra profitabilităţii care le vor reduce capacitatea de generare internă de capital”, a apreciat Moody’s într-un comunicat de presă. „Asta vine pe fondul unei preconizate recesiuni uşoare a SUA la începutul lui 2024 iar calitatea activelor urmează să se deterioreze, cu riscuri speciale pentru portofoliile imobiliare comerciale ale unor bănci”, a adăugat agenţia de evaluare.

Moody’s a subliniat că expunerile ridicate pe portofoliile imobiliare comerciale sunt un risc important având în vedere creşterea dobânzilor, scăderea cererii de birouri ca urmare a muncii de acasă şi reducerea creditului disponibil pentru segmentul de imobiliare comerciale.

Tot luni, Moody’s a revizuit la „negativă” perspectiva pentru 11 bănci americane importante, inclusiv Capital One, Citizens Financial
şi Fifth Third Bancorp.

Colapsul Silicon Valley Bank şi Signature Bank la începutul acestui an a declanşat o criză de încredere în sectorul bancar american, astfel că au avut loc retrageri masive de depozite din mai multe bănci regionale în pofida faptului că autorităţile au lansat măsuri de urgenţă pentru consolidarea încrederii în sistemul bancar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare