Moldova exclude un ajutor militar pentru Ucraina

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a exclus posibilitatea acordării unui ajutor militar Ucrainei din partea republicii.

Şeful Guvernului moldovean a făcut această declaraţie, luni, 18 aprilie, comentând, la cererea jurnaliștilor, informația despre o solicitare a Kievului de a vinde avioanele de vânătoare MIG-29, de care dispune republica. „În ceea ce privește ajutorul militar, există țări mai prospere, cu economii mai stabile, care sunt capabile să ofere un astfel de ajutor. /…/ Noi suntem concentraţi pe sprijinul umanitar şi respectăm sancțiunile din sectorul financiar și bancar pe teritoriul țării noastre” – a declarat Natalia Gavriliţa.

În același timp, ea a refuzat să confirme faptul că partea ucraineană a solicitat ajutor militar. Menţionăm că, în 2010, Republica Moldova a scos la vânzare șase avioane de vânătoare MiG-29, pe care le-a obținut după împărțirea proprietății forțelor armate ale fostei URSS. Nu a fost găsit niciun cumpărător până în prezent pentru acestea. Anterior, în presă au apărut informații conform cărora autoritățile ucrainene ar fi apelat la Republica Moldova cu o cerere de achiziție a acestor avioane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare