spot_img
miercuri, 4 februarie, 2026
1.9 C
București

Modernizarea Spitalul Orășenesc din Strehaia închis de PDL în 2011 s-a finalizat

Astăzi s-a încheiat procedura de recepție la terminarea lucrărilor de reabilitare/modernizare realizate la clădirea fostului Spital Orășenesc Strehaia, obiectiv de investiții finalizat cu succes de Primăria Orașului și primarul Ioan Giura cu fonduri guvernamentale.

“Îl felicit pe domnul primar Ioan Giura pentru determinarea cu care a implementat acest proiect și pentru ceea ce a ieșit, o unitate medicală modernă! Demersurile au început în anul 2018, când Guvernul României a finanțat investiția prin Programul Național de Dezvoltare Locală! Mă bucur că atunci am putut sprijini acest demers, la fel cum acum, împreună cu reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, vom face demersurile pentru ca în câteva săptămâni, la Strehaia să se desfășoare activitate medicală pentru diverse specializări, la un nivel mult superior celui la care a funcționat Spitalul până în aprilie 2011, când a fost închis! Pentru început, vor fi spitalizare de zi și spitalizare continuă pentru boli cronice, compartiment pediatrie, punct lucru de primiri urgențe, pentru urgențe minore și se vor efectua analize medicale și imagistică medicală. Pentru că unitatea se va deschide ca și secție externă a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, am făcut deja demersurile pentru asigurarea personalului minim pentru activitatea medicală, urmând ca el să fie suplimentat pe parcurs.Multă sănătate tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Macron și-a trimis consilierul cheie la Moscova

    Pe 3 februarie, Emmanuel Bonne, consilier diplomatic al președintelui...

    Rareș Bogdan: Cetățenii europeni așteaptă fapte

    Cetățenii europeni sunt prea inteligenți pentru a fi manipulați...

    SURPRIZĂ: Prim-ministrul Letoniei și președintele Estoniei au solicitat UE să înceapă negocieri cu Rusia

    Prim-ministrul Letoniei, Evika Silina, și președintele Estoniei, Alar Karis,...

    Xi l-a sunat pe Trump după ce a vorbit cu Putin

    Președintele chinez Xi Jinping a vorbit la telefon cu...

    Putin curăță un om cheie de la Kremlin

    Președintele rus Vladimir Putin l-a demis pe Serghei Ivanov...

    Articole relationate

    Categorii populare