spot_img
2.2 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăExterne"Moartea Dianei: O dezvăluire incredibilă": Am fost șocată

„Moartea Dianei: O dezvăluire incredibilă”: Am fost șocată

-

Ophelie Meunier, care prezintă în fiecare duminică seară emisiunea „Zone interdite” pe M6, propune marți seară un documentar care ar urma să dezvăluie adevărul privind moartea prințesei Diana, care s-a produs la 31 august 1997. Potrivit prezentatoarei, în sfârșit, după 20 de ani, vor apărea certitudini, relatează Le Figaro.

- Reclama -

Documentarul intitulat „Moartea Dianei: O dezvăluire incredibilă” nu a putut fi vizionat de media, în dorința de a păstra misterul asupra dezvăluirilor de marți seară.

- Advertisement -

Potrivit Opheliei Meunier, ar fi vorba despre o dezvăluire la care jurnaliștii de la Paris Match, care publică miercuri cartea „Cine a ucis-o pe Lady Di”, lucrează de 12 ani.

„Nu este o ipoteză, ci o informație. Este motivul pentru care am acceptat să mă implic în această seară-eveniment pentru că tot ce se spune are sursă, este verificat, foarte clar explicat și tot ceea ce prezentăm este de necontestat. Nu se va putea spune: ‘Da, dar…'”, a declarat prezentatoarea pentru Le Figaro.

- Advertisement -

Întrebată cum s-a ajuns la acest dezvăluiri după 20 de ani de la petrecerea faptelor, prezentatoarea a spus că acestea au la bază informații descoperite de Scotland Yard după ce poliția a reluat ancheta de la zero, în 2005.

„Ancheta era mai mult sau mai puțin încheiată de poliția din Franța și din Marea Britanie, dar poporul englez dorea mai multă claritate asupra acestui caz. Din motive diplomatice, Scotland Yard a reluat ancheta de la zero, cu 6.500 de pagini de procese verbale și audieri. Ei au descoperit ceva ce nu fusese luat în calcul și asupra acestui lucru au lucrat ziariștii. Ei i-au convins pe martorii dramei sau persoanele implicate să se explice pentru prima dată. Pentru că, la momentul respectiv, nu au vrut sau nu au avut ocazia să facă acest lucru”, a precizat Meunier.

Ea a adăugat că dezvăluirile nu vor duce la declanșarea unei noi anchete, ci că „în această seară închidem dosarul, ceea ce este o ușurare”.

„Nu vă așteptați la ceva grotesc. Dar când am aflat despre ce este vorba, am fost șocată. Și, în același timp, am fost suprinsă că nu ne-am gândit la asta în tot acest timp. Cum de nu am văzut asta? Niciodată acest lucru nu a fost prezentat în media. Acesta este ‘șocul’ care merită văzut”, a mai spus ea.

Mai multe anchete au fost efectuate pentru a determina circumstanțele morții prințesei Diana. În 2004, medicul legist al casei regale britanice, Michael Burgess, a deschis o anchetă. Doi ani mai târziu, cheltuielile presupuse de această procedură se ridicau la 4 milioane de euro, ceea ce o transforma în cea mai scumpă anchetă realizată vreodată în Anglia, notează Le Figaro.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img