Miza războiului cârnaţilor între UK și UE: Frontiera pe insula Irlanda

Guvernul britanic îşi intensifică presiunea asupra Bruxellesului şi cere „schimbări importante” în protocolul care reglementează dispoziţiile vamale post-Brexit specifice Irlandei de Nord, înaintea unui răspuns crucial din partea europenilor aşteptat săptămâna viitoare, notează AFP conform Agerpres.

Secretarul de stat britanic pentru Brexit, David Frost, intenţionează în cursul unui discurs, marţi, la Lisabona, să îi preseze din nou pe cei 27 să dea dovadă de „ambiţie şi voinţă”, potrivit unui comunicat difuzat sâmbătă seara de Downing Street.

Destinat să împiedice reinstalarea unei frontiere pe insula Irlanda riscând să fragilizeze pacea, protocolul nord-irlandez semnat cu acordul despre Brexit introduce controale asupra mărfurilor care sosesc din Marea Britanie în provincia britanică.

Dar el este considerat responsabil pentru dificultăţile de aprovizionare şi este acuzat că a creat o frontieră în Marea Irlandei. Furia în jurul textului a alimentat, de asemenea, o serie violenţe în primăvară care au reaprins spectrul a trei decenii de conflicte soldate cu 3.500 de morţi până la acordul de pace din 1998.

David Frost „se va angaja să studieze cu atenţie” şi „cât mai pozitiv posibil” răspunsul european la propunerile britanice, aşteptat miercuri, şi să demareze „discuţii intense foarte curând”, potrivit Downing Street.

El va sublinia, de asemenea, că „discuţiile interminabile nu sunt o opţiune”, pentru a repeta că, în lipsa unei soluţii rapide, Londra nu va ezita să suspende protocolul activând articolul 16 care permite anularea anumitor dispoziţii ale acordului în cazul unor „grave dificultăţi economice, sociale sau de mediu”.

Potrivit presei britanice, care salută o victorie pentru guvernul lui Boris Jonhson, UE se pregăteşte să ofere o soluţie pentru a pune capăt „războiului cârnaţilor”, cu derogări de la implementarea completă a controalelor şi a formalităţilor vamale în cazul transporturilor de carne refrigerată dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord pentru produsele legate de „identitatea naţională”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Coreea de Sud dă intre 67 și 405 dolari la 70% din populație sprijin in criza energiei

    Adunarea Națională a Republicii Coreea (Coreea de Sud) a...

    Articole relationate

    Categorii populare