Miza întâlnirii Erdogan-Putin

Revigorarea proiectului energetic Turkish Stream ar putea fi unul din cele mai concrete rezultate ale întâlnirii dintre Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan. Cei doi șefi de stat vor anunța și reluarea lucrărilor mult întârziate la construirea primei centrale nucleare turce la Akkuyu.

Altfel, această reuniune anunțată din scurt marchează sfârșitul înghețului dintre cele două țări, după doborârea unui avion de luptă rusesc de către Turcia în noiembrie 2015, în contextul conflictului sirian, unul în care Moscova și Ankara au interese opuse. Cei doi lideri autoritari se străduiesc acum să arate propriilor popoare și mai ales UE că disputa dintre țările lor s-a încheiat. Pentru Moscova și Ankara este important ca următorul mesaj să ajungă la capitalele occidentale și la Washington: putem foarte bine să fim prieteni și fără voi sau chiar împotriva voastră.

Joc pe teren propriu pentru presupusul învingător Putin

Efect simbolic deosebit au locul întâlnirii și modul în care are loc: nu pe marginea unui summit G20, ci chiar în orașul de baștină al liderului rus, după ce omologul Erdogan, lider autoritar mândru din Orient, s-a scuzat deja pentru doborârea avionului militar rusesc și moartea piloților ruși. Toate acestea dau impresia că învingător din acest conflict a ieșit Putin – atât din punct de vedere politic, cât și economic. El este cel care a inițiat proiectul conductei de gaz Turkish Stream și el este cel care va marca realizarea lui.

Mai rămâne de văzut în ce fel și cu ce costuri. Iar aici s-ar putea ca învingătorul secret să fie Erdogan. Dacă la Sankt Petersburg se va decide să fie construită doar o conductă cu un singur sens, avantajul ar fi de partea Ankarei. Mai exact, Moscova și Gazprom ar fi dezavantajate.

Un înlocuitor nefericit pentru South Stream

Pe scurt: Kremlinul vrea deja de mai mulți ani să găsească soluții pentru a pune capăt tranzitului de gaz rusesc prin Ucraina. Via Ucraina, gazul rusesc ajunge în Vest, în UE, cu o ramificație spre sud. Această conductă trece prin Moldova, România și Bulgaria și furnizează energie rusească și părții vestice europene a Turciei.

Inițial, întreg tranzitul ucrainean trebuia înlocuit prin proiectul South Stream. Era vorba de o conductă cu patru ramificații, cu o capacitate totală de 63 de miliarde de metri cubi anual. Urma să pornească din portul rusesc Anapa pe fundul Mării Negre spre Bulgaria și de acolo mai departe în Austria. În urma unui conflict cu Bruxelles-ul, proiectul a fost anulat, pentru că încălca regulile comunitare.

Iar Putin anunța brusc, după o întâlnire cu Erdogan la Ankara în decembrie 2014, redirecționarea conductei pe sub Marea Neagră înspre vestul Turciei, unde trei din cele patru ramificații urmau să fie aduse până la granița cu Grecia, deci la cel mai mare beneficiar al gazului rusesc – Uniunea Europeană. Astfel s-a născut proiectul „Turkish Stream”. Dar acesta nu a avut viață lungă, pentru că Turcia și-a pierdut brusc interesul și a dorit doar atât gaz rusesc cât să-și acopere propriile necesități, fără să mai dorească tranzitul unei mari cantități pentru alte piețe. Apoi a urmat doborârea avionului de luptă rusesc și vreme de mai bine de jumătate de an s-a impus impresia că proiectul ar fi fost mort.

Ankara insistă pe varianta cea mai neeconomică

Dar nu, se pare că acum va fi resuscitat. Iar aspectul esențial: câte ramificații va avea acum conducta? De patru nu se mai discută demult. Pentru Gazprom, varianta dorită de turci – o singură conductă cu capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an – este cea mai costisitoare și neprofitabilă. Pentru că concernul de stat rusesc ar fi obligat să ia un credit de miliarde de dolari pentru a finanța montarea conductei pe fundul Mării Negre și pentru a construi întreaga infrastructură la portul turcesc unde va ajunge conducta. Și asta doar pentru a înlocui o conductă perfect funcțională de suprafață.

Sigur că nici varianta cu două ramificații nu ar face Turkish Stream rentabil, dar măcar ar spori cifra de afaceri și ar permite Gazprom să livreze mai departe Italiei și Greciei prin viitoarea conductă Poseidon. Vicepremierul turc Mehmet Simsek a vorbit însă clar la recenta vizită la Moscova despre un proiect cu o singură ramificație. Nu a sunat ca și cum Ankara ar fi dispusă la un compromis prea mare.

Gazprom se supune ordinelor politice

Este deci total posibil ca presupusul câștigător Putin, fixat pe obiectivul geopolitic de a lăsa Ucraina fără tranzitul de gaz rusesc, să pună în cârca Gazprom o povară pe care concernul de stat nu o va putea duce decât cu mari eforturi, într-o perioadă nu prea fericită financiar. Să investească disproporționat de mult într-o conductă unică prin Marea Neagră pentru Turkish Stream, în timp ce frânează dezvoltarea proiectului Nord Stream 2 din Marea Baltică, cu capacitate de 55 de miliarde de metri cubi anual.

Presupusul învins Erdogan ar primi astfel pe banii Rusiei o conductă maritimă nou-nouță, fără riscurile de tranzit. Și astfel pe termen lung gaz mai ieftin, fără costurile de tranzit prin mai multe țări. În plus, Ankara ar beneficia și de adânca recunoștință a Azerbaidjanului. Pentru că acest strâns aliat operează prin Turcia până în Grecia conducta TANAP și nu este interesat deloc de concurență din partea Rusiei pentru livrările de gaz destinate țărilor din sudul Uniunii.