spot_img
12 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăDezvaluiriMitropolitul Olteniei: Un anumit tip de cultură ne-a educat ca să ne...

Mitropolitul Olteniei: Un anumit tip de cultură ne-a educat ca să ne mişcăm numai în orizontul lucrurilor materiale care se fac la întâmplare şi fără raţiune

-

Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Irineu, afirmă în Pastorala prilejuită de sărbătoarea Învierii că deşi astăzi omul are la dispoziţie atâta libertate, creşte în jurul său un deşert spiritual generat de un anumit tip de cultură, care l-a educat să creadă doar în ceea ce vede cu ochii şi atinge cu mâinile, motiv pentru care a crescut numărul celor care simt dezorientaţi şi străini.

„Astăzi, deşi avem atâta libertate, creşte mereu în jurul nostru un anumit deşert spiritual. Uneori avem senzaţia, izvorâtă din evenimentele pe care le trăim în fiecare zi, că lumea nu merge spre construirea unei comunităţi mai fraterne şi mai paşnice; înseşi ideile de progres şi de bunăstare îşi arată şi umbrele lor. În pofida măreţiei descoperirilor ştiinţei şi a succeselor tehnicii, astăzi omul nu pare să fi devenit mai liber, mai uman; rămân atâtea forme de exploatare, de manipulare, de violenţă, de samavolnicie, de nedreptate… Apoi, un anumit tip de cultură ne-a educat ca să ne mişcăm numai în orizontul lucrurilor materiale care se fac la întâmplare şi fără raţiune, să credem numai în ceea ce putem vedea cu ochii şi atinge cu propriile mâini. Aceste fenomene au crescut numărul celor care se simt dezorientaţi, străini şi, căutând să meargă numai pe o direcţie orizontală spre realitate, sunt disponibili să creadă în cu totul altceva decât în adevărul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”, afirmă mitropolitul Irineu.

- Advertisement -

Mitropolitul Olteniei îi îndeamnă pe oameni să creadă în lucrarea Duhului Sfânt pentru că numai aşa vor găsi calea spre adevărata libertate şi adevărata iubire.

„Confruntaţi cu această realitate, fiecare poate să-şi pună câteva întrebări fundamentale: Ce sens are faptul de a trăi? Există un viitor pentru om, pentru noi şi pentru noile generaţii? În ce direcţie trebuie să orientăm alegerile libertăţii noastre pentru un rezultat bun şi fericit al vieţii? Ce anume ne aşteaptă dincolo de pragul morţii? Din aceste întrebări cu neputinţă de evitat reiese clar că lumea planificării de astăzi, a calculului exact şi a experimentării matematice, într-un cuvânt cunoaşterea ce vine din ştiinţă, deşi este importantă pentru viaţa omului, nu este suficientă de una singură. Constatăm că în jurul nostru în fiecare zi, din păcate, mulţi rămân indiferenţi sau refuză să primească această vestire a Învierii şi a vieţii de dincolo”, spune Mitropolitul Olteniei.

- Advertisement -

Înaltul prelat arată că încrederea în lucrarea Duhului Sfânt trebuie să-l stimuleze mereu pe om să meargă pe calea mântuirii şi a vieţii veşnice şi a subliniat faptul că, credinţa adevărată şi iubirea sunt daruri ale Mântuitorului Dumnezeu, Cel răstignit şi înviat, fiind acte profund libere şi umane.

„Aceste virtuţi nu sunt contrare libertăţii şi raţiunii omului, ci, dimpotrivă, le implică şi le înalţă, într-o ieşire din sine, din propriile sentimente, din propriile planuri raţionale, pentru a se încredinţa întru totul lucrării harnice a lui Dumnezeu, Care ne indică drumul pentru adevărata libertate şi adevărata iubire. Deci, a crede şi a iubi pe Dumnezeu înseamnă a te încredinţa în toată libertatea şi cu toată iubirea purtării de grijă a Lui, aşa cum s-a încredinţat Preasfânta Fecioară Maria planului lui Dumnezeu de mântuire a lumii”, spune Mitropolitul Olteniei.

Despre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, el spune că aceasta este adevărul desăvârşit al credinţei noastre creştine, propovăduită de Sfinţii Apostoli în toată lumea ca parte esenţială a tainei pascale încă de la începuturile creştinismului, prin moartea şi Învierea Sa, Domnul Hristos eliberându-i pe oameni de păcat prin Cruce şi chemându-i prin Înviere la o viaţă nouă.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img