spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.7 C
București

Mitropolia Moldovei îl apară pe Episcopul Porno de Huși: ACUZAȚIILE SUNT FALSE

Membrii Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu cred în acuzațiile care i se aduc Episcopului Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a declarat pentru AGERPRES preotul Marian Timofte, vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

„Azi, în ședința Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei s-a discutat cu multă atenție despre acest caz, preocupați fiind de amploarea luată în spațiul public de discuțiile și dezbaterile care îl vizează pe părintele Corneliu (Episcopul Hușilor — n.r.), care nu este subiectul niciunei anchete a niciunei instituții a statului. În cadrul Sinodului, mitropolitul (Moldovei și Bucovinei — n.r.) Teofan a ținut să precizeze că acuzațiile care i se aduc episcopului Corneliu nu au un suport real și sunt false”, a declarat preotul Marian Timofte, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Potrivit acestuia, măsurile care se impun în acest caz vor fi luate de forurile bisericești competente, respectiv, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

„Fie va fi o cercetare sau o anchetă. Asta dacă vor apărea elemente noi. Sinodul Mitropolitan nu are în competențele sale anchetarea sau cercetarea disciplinară. Aceste competențe intră în atribuțiile Bisericii Ortodoxe Române. Statutul Bisericii Ortodoxe Române, prin regulamentul autorităților canonice și disciplinare, a stabilit că Sinodul Bisericii Ortodoxe Române este singurul organism care poate cerceta abaterile membrilor săi. Sinodul mitropolitan a luat act de cele difuzate în spațiul public și mai mult decât o analiză nu are competență să facă”, a declarat Marian Timofte.

Membrii Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei s-au întâlnit după ce în spațiul public au apărut imagini din presupusul film cu care ar fi fost șantajat Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu. Atât reprezentanții Episcopiei Hușilor, cât și cei ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei susțin că imaginile ar fi trucate.

La sfârșitul lunii iunie procurorii DNA Iași au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, trei preoți din județul Vaslui acuzați că l-au șantajat pe Episcopul Hușilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Trump anunță că va impune tarife vamale de 25% țărilor care cooperează cu Iranul

    Președintele american Donald Trump a anunțat pe Truth Social...

    Articole relationate

    Categorii populare