spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-0.9 C
București

Mitropolia Ardealului admite contestația lui Pomohaci la excluderea din BOR

Contestaţia lui Cristian Pomohaci la excluderea din preoţie întruneşte condiţiile de admisibilitate, au decis, miercuri, reprezentanţii Mitropoliei Ardealului, iar ÎPS Laurenţiu a dispus înscrierea cererii de apel în registrul de judecată al Consistoriului Mitropolitan.

Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Ardealului, în conformitate cu prevederile Regulamentului Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, cererea de apel împreună cu dosarul de fond, care a stat la baza emiterii hotărârii de caterisire, au fost studiate de către inspectorul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului.

„După analizarea elementelor de formă şi de fond, s-a constatat că cererea întruneşte condiţiile de admisibilitate, iar, la propunerea scrisă a inspectorului eparhial, Mitropolitul Ardealului a dispus înscrierea cererii de apel în registrul de judecată al Consistoriului Mitropolitan. De la data înscrierii cererii de apel, în termen de maxim 30 de zile, va avea loc şedinţa de judecată a Consistoriului Mitropolitan”, arată reprezentanţii Mitropoliei Ardealului.

Potrivit sursei citate, Consistoriul Mitropolitan, ca „instanţă disciplinară şi de judecată pentru recursurile clericilor de mir din eparhiile sufragane mitropoliei sancţionaţi cu destituirea din slujirea clericală, pentru apelurile împotriva hotărârilor de caterisire” [art. 55 (1) din Regulament], este formată exclusiv din preoţi: 1 preşedinte, 4 membri titulari, 2 supleanţi şi 1 grefier, aprobaţi de Sinodul Mitropolitan pentru un mandat de 4 ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare