Câteva mii de persoane s-au adunat luni seară la Berlin, în fața porții Brandenburg, simbol al reunificării germane, solicitând ‘oprirea AfD’, a doua zi după triumful partidului de extremă dreaptă german în alegerile din landul Saxonia-Anhalt, relatează AFP.
Contactată de AFP, poliția berlineză a estimat la circa 5.000 numărul participanților în jurul orei locale 19.00, la circa o oră de la începerea manifestației, în timp ce co-organizatorul Campact făcea referire într-un comunicat la 14.000 de manifestanți.
La începutul lui 2025, chiar înainte de alegerile legislative, perspectiva unei alianțe între dreapta conservatoare și extrema dreaptă a mobilizat zeci de mii, dacă nu chiar o sută de mii de persoane în capitala germană.
Participarea modestă la protestul de luni seară ‘nu este un semn că oamenii se ridică, că sunt gata să acționeze, că știu că mai sunt doar cinci minute până la miezul nopții’, a declarat Marie-Therese Hattendorf pentru AFP.
Venită pentru a-și exercita dreptul de a manifesta, această formatoare în comunicare non-violentă și profesoară susține că ‘se teme cu adevărat că în cinci ani acest lucru nu va mai fi posibil’.
