Misteriosul investitor care a scos CFR Cluj din faliment: 5 milioane de euro

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că noul acţionar majoritar, Marian Băgăcean, a virat în conturile clubului suma de cinci milioane de euro, iar conducerea grupării va cere, luni, ieşirea din insolvenţă.

„Investitorul a virat foarte mulţi bani şi am făcut plăţi. El a adus cinci milioane de euro până acum, iar de vineri nu mai avem nicio datorie. Mâine cerem la judecătorul sindic, depunem acţiunea de ieşire din insolvenţă. În 10 martie avem termen normal la insolvenţă şi normal judecătorul sindic va trebui să consfiinţească faptul că am ieşit din insolvenţă. E foarte important pentru noi, pentru moralul nostru, pentru imaginea noastră, e bine şi pentru fotbalul românesc că am ieşit din insolvenţă şi că se poate. Am făcut şi o echipă cu bani foarte puţini, care, uite, că face puncte. De la vară ne vom pune la masa discuţiilor cu el (n.r. – investitorul) şi vom încerca să creştem nivelul de salarii, de cheltuieli puţin, nu foarte mult, pentru că trebuie să fim atenţi la cheltuieli. Dar o să fie mai bine”, a spus Mureşan la Digi Sport.

Întrebat dacă în spatele lui Băgăcean este un om de afaceri german, Mureşan a răspuns: „Investitorul este Marian Băgăcean. Eu nu pot să vă spun aşa ceva. El (n.r – Băgăcean) a cumpărat acţiunile în nume propriu şi tot din conturile lui au venit banii în conturile clubului. Asta e sută la sută real.”

Marian Vasile Băgăcean, un fost auditor financiar, are un trecut palid în domeniul afacerilor, aproape inexistent, observă actualdecluj.ro. Băgăcean preia pachetul majoritar de acțiuni după ce virează 4,5 milioane de lei în conturile clubului.

Conform Ziua de Cluj, Marian Băgăcean deține mai multe companii: ART CONSULT SRL (domeniul financiar-contabil), în care e asociat unic, SMARTCONS MRU (activităţi de contabilitate și audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal), în care este asociat cu soţia sa, şi MASTERCONT MRU (activităţi de contabilitate și audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal), pe care o controlează.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare