spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeMișcările de fum din jurul lui Kovesi

Mișcările de fum din jurul lui Kovesi

-

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO)

Șefa DNA transmite, în ultima vreme, mesaje confuze către marele public, nu neapărat din voința proprie. Pe de-o parte, se derulează implacabil numărătoarea inversă pînă la momentul în care, zilele care vin, ministrul Justiției își va încheia evaluarea asupra activității procurorului general și a Laurei Kovesi. O evaluare care i-ar putea încheia celei din urmă cariera anticorupție. Pe de alta, se vorbește tot mai insistent de viitoarea ei carieră politică, de mare succes, Care să fie explicația?

Prima mare surpriză a venit în această lună de la un sondaj Sociopol, din care am aflat că Laura Kovesi e plasată peste Klaus Iohannis în materie de preferințe pentru președinție. Mai grav, Kovesi e preferata electoratului anti-PSD, care e o noțiune mult mai largă decît electoratul PNL ori PMP, să zicem, pentru simplul fapt că reunește mult mai multe suflete.

A urmat una și mai și: publicația franceză Le Monde o plasează pe Kovesi într-un așa-zis top al politicienilor de viitor ai Europei, alături de deputatul olandez Jesse Klaver, de premierul Scotiei, Nicola Sturgeon și de liderul grupului PPE din Parlamentul European, germanul Manfred Weber.

“Cu înfatisarea sa de fosta baschetbalista si cu reputatia sa de om inflexibil, Laura Codruta Kovesi, seful parchetului anticoruptie român, a devenit eroina amplelor proteste ale societatii civile împotriva Guvernului, care s-au desfasurat în toate marile orase ale României asta iarna” se scrie în articolul nesemnat din Le Monde.

De remarcat că Laura Kovesi e primul ”politician de viitor” prezentat în articolul respectiv.

Nici nu se stinseseră bine ecourile acestuia, că apare o nouă opinie favorabilă politicianului Kovesi.
Fostul președinte Traian Băsescu declară, într-o emisiune televizată, că ”doamna Kovesi ar fi o varianta competitiva pentru Iohannis” din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2019. ”E clar ca e un politician de viitor doamna Kovesi, cu conditia sa nu se constate incalcari ale legii in activitatea dansei” a mai spus fostul președinte.

Interesant.
Să tragem linie și să adunăm.

În stradă, mii de TFL-iști își strigă din toate piepturile sprijinul pentru Laura Kovesi.
Pesediștii nu mai știu ce să facă pentru a scăpa de ea, toate speranțele îndreptîndu-se, în acest moment, spre ministrul Justiție și al său raport.
Traian Băsescu nu mai prididește să o înjure pe Kovesi pe toate canalele, să-i minimalizeze valoarea profesională și să-i ceară plecarea urgentă de la DNA.

Cu toate astea, un institut de sondaje apropiat în mod tradițional de PSD și condus de un personaj, Mirel Palada, care numai fan al lui Kovesi nu e, o dă hodoronc-tronc drept preferata celui mai mare segment electoral pentru șefia statului.

Le Monde vine, pe de altă parte, la fel de hodoronc-tronc, cu un articol de-a dreptul neprofesionist, ca să nu spunem mai mult, dar foarte laudativ.

Pe de-o parte, vedeta articolului, Laura Kovesi, nici măcar nu e om politic, spre deosebire de ceilalți trei care au chiar un background politic solid, deja. Mai mult de atît, Kovesi, prin poziția sa, ar trebui să se plaseze cît mai departe de domeniul politic.
Sigur că poate fi luată în calcul de oricine ipoteza implicării șefei DNA în politică, la un moment dat (autorul acestor rînduri a făcut-o primul, încă de acum doi ani), dar Le Monde merge, practic, pe ideea faptului ca și împlinit și sare direct la treapta următoare, adică rolul pe care politicianul Kovesi ar urma să-l joace la nivel european.
Măi să fie!…

În fine, ideea că Băsescu ar vedea-o președinte pe Kovesi, cînd el îi pune în cîrcă, de vreo doi ani, toate relele din lume, e de-a dreptul hilară.
În condiții ”normale”, fostul șef al statului, confruntat jurnalistic cu această posibilitate, ar fi tras un hă-hă-hă tradițional și ar fi declarat ceva de genul ”Vrabia mălai visează…”.
Nu a făcut-o, însă.

Care să fie explicția acestor ciudățenii în serie?

Nu știm cu precizie.
Dar, o ipoteză tot am îndrăzni să lansăm.

Nu mai e mult pînă la finalizarea raportului ministrului Tudorel Toader, care ar putea recomanda demiterea Laurei Kovesi.

Și, îndrăznim să credem, însuși faptul că Toader și-a asumat această verificare, în premieră, a cuplului Lazăr-Kovesi, e o dovadă că sunt mari șanse ca ministrul chiar să ceară capul lui Kovesi.
E, probabil, chiar motivul pentru care a fost atent selectat pentru funcția din guvern.

Dacă Toader nu ar fi avut această disponibilitate, era destul de ușor pentru el să refuze verificările în cauză, mai ales că dreptul său la acest demers a fost contestat, fără succes, chiar de Laura Kovesi.
Nici nu are rost să ne amintim, spre comparație, modul în care fostul ministru Raluca Prună a anunțat, cîndva, un veritabil concurs pentru șefia DNA, pentru ca ulterior să bată jenant în retragere și să o propună pe Kovesi în absența oricărui contra-candidat.
Dacă Toader merge pînă la capăt cu ancheta sa, e pentru că are o misiune exact contrară celei a Ralucăi Prună.

Problema rămîne Klaus Iohannis, cel care va trebui să semneze decretul de revocare.
Deocamdată, președintele nu dă semne că ar fi dispus să o facă.

Așa că nu ar fi rău ca anumite forțe să-l sperie nițel cu perspectiva ca Laura Kovesi să-i ia locul călduț de la Cotroceni.
Și să-l determine să ia măsuri din timp, dînd-o pe șefa DNA de-a berbeleacul.

Sociopol e apropiat de PSD, cum spuneam, unde există interesul demiterii lui Kovesi, Băsescu are propriile lui meciuri cu cea care i-a băgat jumătate din neam în anchetă, iar Le Monde e o redacție unde gurile rele spun, de ani de zile, că are proptele bune SIE, un serviciu care, nici el, nu se omoară de dragul lui Kovesi.
Evenimentele sus pomenite, ar reprezenta, în concluzie, un cîntec perfid de sirene pentru urechile lui Iohannis.

Totuși, ca să fim corecți pînă la capăt, candidatura lui Kovesi la președinție, în 2019, chiar e o variantă de luat în seamă foarte serios. Dacă ea e eliminată din DNA în acest moment, s-ar putea să nu reușească menținerea pe cont propriu în atenția publicului timp de aproape trei ani, cît a mai rămas pînă la alegeri. Interesul ei ar fi să reziste cît mai mult pe actualul post, care îi asigură vizibilitatea necesară precum și alte pîrghii.
Nu știm, deci, dacă președintele Iohannis își va găsi curajul să-i semneze demiterea, în cazul unui raport defavorabil al ministrului Justiției.
Dar am putea să pariem că se va gîndi îndelung, indiferent ce decizie va lua. Cel puțin la fel de mult ca la semnarea decretului de numire în post, de acum un an.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img