spot_img
miercuri, 17 decembrie, 2025
0 C
București

Mircea Cărtărescu susține homosexualii: Familia tradiţională este un concept rătăcit în istorie

Familia tradiţională este un concept rătăcit în istorie, în vremea pe când femeia se ocupa doar de casă şi copii, iar bărbatul îi întreţinea pe toţi, a declarat scriitorul Mircea Cărtărescu, invitat la Digi24, 

„După părerea mea, această confruntare – care se vede în acest referendum intern al USR – este insuportabilă, a depăşit orice limite, şi dintr-o parte, şi din cealaltă, dar mai ales din partea majorității, ea este foarte vinovată, acest referendum pentru familia tradiţională este total dizgraţios şi lipsit de temei din foarte multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că este vorba de o overreaction a unei comunități foarte mari împotriva unei minorităţi puţin signifiante şi puţin vocale şi care are un trecut de discriminări clare. Această comunitate gay (…) a avut de suferit cu adevărat în perioada comunistă, nu mai vorbesc înainte, totodeauna gay-ii au fost vânaţi social, au avut de suferit în perioada comunistă, pentru că, conform faimosului art. 200, homosexualii făceau închisoare”, a explicat Mircea Cărtărescu.

CITIȚI ȘI: Lista ierarhilor BOR bănuiți că ar fi homosexuali și informatori ai fostei Securități

Acum asistăm la o confruntare între două mituri, între două sisteme, două utopii, din care niciunul nu e ideal și perfect funcțional. Ele sunt, de fapt, doar în mintea oamenilor. Pe de o parte, e o comunitate care e mai tradiţională, mai conservatoare, mai legată de valori care au asigurat supraviețuirea oamenilor până de curând, valori care au trecut prin toată civilizația europeană şi americană, valori religioase, valori morale, valori ale familiei.  De cealaltă parte, e lumea contemporană, din zilele noastre, care vine de la ’68 încoace, de la mişcările hippie, flower power, de la inventarea pilulei anticoncepționale, care au schimbat lumea şi care au deschis minţile oamenilor. Au creat un fel de nouă lume, un fel de bravă lume nouă (aluzie la distopia din 1932 a lui Aldous Huxley, Brave New World – n.r.) în care aceste valori tradiționale încep să nu mai funcţioneze cum trebuie, ele sunt înlocuite de alte valori, un fel de utopie gen John Lennon cu „Imagine”, a explicat Mircea Cărtărescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bruxelles-ul vrea să oblige Ucraina să cumpere majoritar armament european, nu american

    UE dorește să introducă o regulă „Cumpără active europene”...

    Rubio promite să nu candideze la prezidențiale dacă o va face Vance

    Secretarul de stat american Marco Rubio a exclus miercuri...

    Americanii ajutați de ruși și europenii se bat pe activele rusești înghețate

    Europa a primit semnale clare că administrația americană dorește...

    Coaliția a decis creșterea salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026

    Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a...

    Bolojan: Persoanele cu dizabilități trebuie să plătească impozit local

    Premierul Ilie Bolojan și-a reiterat convingerea că persoanele cu...

    Viktor Orbán: Am spus la Bruxelles că nu creștem taxele

    Maghiarii nu doresc să le crească povara din cauza...

    Premierul slovac: Ceea ce face UE Serbiei nu are nicio legătură cu bunul simț

    Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat astăzi că va...

    Articole relationate

    Categorii populare