spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeMinistrul ungar de externe: Gazprombank nu este inclusă în propunerea de sancţiuni...

Ministrul ungar de externe: Gazprombank nu este inclusă în propunerea de sancţiuni care tocmai ne-a fost prezentată, la fel cum nu există restricţii privind transportul de energi

-

Uniunea Europeană a convenit asupra unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, care, în esenţă, clarifică normele deja existente şi nu includ nicio restricţie privind furnizarea resurselor energetice, a declarat, luni, la Bruxelles, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, potrivit comunicatului remis de MAE ungar.

- Reclama -

În timpul pauzei Consiliului Afaceri Externe al UE, şeful diplomaţiei ungare a declarat că, în lumina escaladării ostilităţilor din Ucraina, nu este exagerat să afirmăm că s-au făcut “erori de calcul” în răspunsurile Europei, iar măsurile actuale se bazează pe modul de abordare anterioară.

- Advertisement -

Politicianul a precizat că, deşi Guvernul ungar consideră că pacea ar trebui să fie principalul obiectiv, nu au boicotat acordul politic şi nici nu au fisurat unitatea comunităţii, astfel că detaliile vor putea fi stabilite deja în cursul zilei de astăzi.

Péter Szijjártó a subliniat că, în esenţă, este vorba de o clarificare a normelor deja existente şi, mai important, de ceea ce nu este inclus în pachet, deoarece acesta nu prevede nicio restricţie, în ciuda eforturilor anumitor state membre privind transportul resurselor de energie, cum ar fi sancţionarea Gazprombank.

- Advertisement -

“Am indicat foarte ferm că, dacă sancţionarea Gazprombank ar fi fost pe lista de sancţiuni, atunci Ungaria nu ar fi putut sprijini acest lucru. Aşadar, Gazprombank nu este inclusă în propunerea de sancţiuni care tocmai ne-a fost prezentată, la fel cum nu există restricţii privind transportul de energie”, a explicat Szijjártó.

Acesta a făcut referire la îngrijorarea care există în Europa de Vest cu privire la scăderea aprovizionării cu gaze naturale, pe care a calificat-o drept ciudată, având în vedere numeroasele declaraţii făcute anterior, conform cărora ţările în cauză au rezolvat deja această problemă. “Faţă de această situaţie, alarma actuală arată altceva, realitatea a învins”, a declarat politicianul de la Budapesta, adăugând că Ungaria susţine de mult timp că aprovizionarea cu gaze naturale nu este o problemă ideologică, ci una fizică.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img