spot_img
duminică, 21 decembrie, 2025
3.9 C
București

Ministrul ungar al Economiei: Trebuie rezolvată dualitatea economiei ungare astfel încât companiile din Ungaria aflate în proprietate străină şi cele autohtone să funcţioneze împreună şi într-o manieră integrată

Trebuie rezolvată dualitatea economiei ungare astfel încât companiile din Ungaria aflate în proprietate străină şi cele autohtone să funcţioneze împreună şi într-o manieră integrată, a subliniat, marţi, Márton Nagy, ministrul Economiei naţionale, în cadrul unei conferinţe, la Budapesta.

Politicianul a vorbit la Conferinţa pentru competitivitate 2024, unde a afirmat că economia deschisă a Ungariei a dezvoltat o structură duală, cu un aflux puternic de investiţii străine directe şi rate mari de investiţii. Ponderea proprietăţilor străine este de 50%, iar scopul este ca acestea să nu opereze în mod izolat, ci împreună cu companiile ungare, a explicat ministrul. Ca soluţie, acesta a menţionat conectarea companiilor autohtone în lanţurile de producţie şi a precizat că ponderea furnizorilor naţionali de prim nivel, direct (tier1), şi de al doilea nivel (tier2) ar trebui să crească la 50%.

Márton Nagy a explicat că productivitatea muncii în companiile deţinute de unguri se îmbunătăţeşte în mod dinamic, dar companiile controlate de străini sunt de 2,5 ori mai eficiente. Firmele cu capital autohton au câştigat teren începând din 2010, cele mai semnificative rezultate fiind înregistrate în domeniile turismului, industriei ospitaliere, în sectorul bancar, în producţia alimentară, construcţii şi telecomunicaţii. Vânzările la export ale companiilor ungare au crescut semnificativ, în anul 2022 au depăşit 25% din totalul exporturilor corporative, a subliniat acesta.

Anul trecut, activitatea de investiţii a încetinit, însă rata de investiţii în Ungaria rămâne ridicată, la 26,5% din PIB, iar intrările de capital străin nu au scăzut. În ultimii ani, ponderea companiilor controlate de unguri în investiţiile corporative a fost cuprinsă între 50-60%.

Ministrul a declarat că este important să se formeze cât mai mulţi „campioni naţionali”, mari întreprinderi naţionale competitive la nivel internaţional şi să crească numărul acestora de la 24 în prezent la 40. De asemenea, politicianul consideră necesară crearea a 20 000 de IMM-uri capabile să exporte şi încurajarea investiţiilor externe, a investiţiilor directe de capital din partea companiilor ungare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Femeile lui Epstein plătite dintr-un cont la Banca Transilvania din Iași

    Bombă în documentele Departamentului de Justiție: femeile lui Epstein,...

    Puciul pregătit in Justiție

    Scopul imediat al haosului creat în jurul justiției este...

    Poluare extremă la granița României

    Conform datelor din această dimineață de pe site-ul Agenției...

    Jocurile Balcanice de Baschet U15 se desfășoară lintre 21-23 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin

    Competiția internațională European Basketball Balkanic Games 2025 – Baschet...

    Cardinalul corupt de la Kiev ii șoptește in continuare lui Zele: Microfoanele de la Kiev

    Andriy Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, supranumit Cardinalul sau...

    Șeful spionajului militar ucrainean: Ne-am distrus propria mobilizare

    Ucraina și-a „distrus” mobilizarea, a declarat Kirill Budanov, șeful...

    NBC News: Israelul plănuiește noi atacuri împotriva Iranului

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu intenționează să-l informeze pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare