Ministrul ungar al Economiei: Am redus inflația la 3,8%, preţul energiei casnice a scăzut cu 11,3%, cel al combustibilului cu 11,9%, iar cel al produselor de consum durabile cu 1,4%

Potivit datelor Oficiului Central de Statistică din Ungaria, în ianuarie 2024 guvernul a redus rata inflaţiei la 3,8%, ceea ce reprezintă mai puţin de o şesime în comparaţie cu vârful atins cu un an în urmă. Pe o bază anuală, preţul energiei casnice a scăzut cu 11,3%, cel al combustibilului cu 11,9%, iar cel al produselor de consum durabile cu 1,4% – a subliniat ministrul economiei naţionale, Márton Nagy, analizând datele cele mai recente.

În comunicatul emis vineri, el a declarat că inflaţia s-a prăbuşit, practic, în decurs de doar un an, prin urmare nu mai reprezintă o problemă esenţială din punctul de vedere al economiei. Rata inflaţiei în Ungaria a ajuns până astăzi sub nivelul unor ţări precum Estonia (5,0%), Croaţia (4,8%), Austria (4,3%) sau Slovacia (4,3%).

Potrivit ministrului economiei naţionale, acest lucru a fost facilitat de măsurile specifice ale guvernului, cum ar fi introducerea sistemului de monitorizare online a preţurilor şi obligativitatea promoţiilor pentru comercianţi.

Márton Nagy a explicat: începând din septembrie a început din nou să crească treptat salariile reale, ceea ce înseamnă că veniturile familiilor câştigă în valoare. Pe de altă parte, inflaţia redusă şi creşterile salariale pot avea ca efect, în 2024, o creştere de până la 6% sau chiar mai mult a veniturilor reale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Articole relationate

    Categorii populare