Ministrul ungar al construcțiilor și transporturilor la Salonta: Revoluţiile lumii şi ale Europei nu s-au stins, ci au loc în continuare – la Washington, Berlin, Viena şi Bucureşti

Dacă îşi preţuieşte limba maternă, naţiunea, familia tradiţională şi pacea, maghiarimea de astăzi trebuie să persevereze în luptă, pentru că viitorul nu aparţine imperiilor liberale, ci alianţelor de state naţionale, a declarat ministrul ungar al construcţiilor şi transporturilor, János Lázár, sâmbătă seara, la Salonta, în discursul pe care l-a susţinut ocazia aniversării Revoluţiei de la 1848-49 şi a Zilei Naţionale a Maghiarilor de Pretutindeni.

Potrivit ministrului maghiar, Europa de astăzi seamănă mult cu cea de acum 175 de ani, deoarece libertatea şi independenţa naţională se află din nou pe ordinea de zi. „Vor să ne spună până şi ce anume este familia şi ce ar trebui să însemne cuvintele noastre de acum înainte. Însă noi nu avem nevoie de asta, deoarece noi credem că cuvintele noastre sunt la fel de bune precum cele care s-au regăsit şi în dicţionarul marelui fiu al Salontei, poetul Arany János – în sensul a ce înseamnă familia, patria, ce înseamnă un maghiar sau un străin”, a spus Lázár.

„Totuşi, revoluţiile lumii şi ale Europei nu s-au stins, ci au loc în continuare – la Washington, Berlin, Viena şi Bucureşti, ceea ce ne oferă oportunitatea unui punct de cotitură istoric, deoarece majoritatea oamenilor îşi doresc acum pace, în America şi Europa deopotrivă. Şi deşi forţele pro-război se mai află la putere în multe ţări în urma unor acorduri de coaliţie, oamenii simt că în viaţa de zi cu zi suveranitatea înseamnă că nimeni nu poate decide fără noi, despre noi”, a subliniat ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić își anunță înfrângerea in alegerile parlamentare anticipate

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Se pregătește summitul Putin-Trump-XI

    Pregătirile pentru summitul trilateral Rusia-China-SUA, care va avea loc...

    Putin: Unele companii care părăsesc Rusia aproape că plâng

    Rusia creează condiții favorabile pentru ca firmele străine să...

    Consilierii lui Trump joacă împotriva cărții Bibi a lui Trump

    Plecarea din funcție a premierului israelian Benjamin Netanyahu va...

    Articole relationate

    Categorii populare