spot_img
7.5 C
București
joi, ianuarie 9, 2025
AcasăActualitateMinistrul UDMR al Finanțelor cu un ministru maghiar la Siculicidium: Secuii au...

Ministrul UDMR al Finanțelor cu un ministru maghiar la Siculicidium: Secuii au demonstrat de-a lungul secolelor că se poate conta pe ei

-

Astăzi, libertatea noastră nu se decide în bătaia tunurilor, ci prin păstrarea drepturilor noastre lingvistice, culturale şi comunitare, a declarat, marţi seara, Balázs Hankó, ministrul responsabil pentru Cultură şi Inovaţie din Guvernul ungar, la Siculeni, judeţul Haghita, la monumentul Siculicidium.

- Reclama -

În comuna din Ţinutul Secuiesc a avut loc o comemorare cu lumânări pentru a marca 261 de ani de la masacrul de la Siculeni, din data de 7 ianuarie 1764 (cunoscut sub numele latin de Siculicidium). Evenimentul a început cu o liturghie în Capela Siculicidium, oficiată de episcopul auxiliar László Kerekes de la Alba Iulia. În predică, acesta i-a îndemnat pe cei prezenţi să-şi amintească de evenimentele sângeroase şi să transmită mai departe valorile moştenite de la strămoşi. Ulterior, mulţimea, purtând torţe şi lumânări, s-a deplasat la monumentul Siculicidium unde au avut loc discursuri şi depuneri de coroane.

- Advertisement -

În discursul său, Balázs Hankó a citat balada de la Siculeni şi a afirmat că Siculicidium, o crimă deliberată împotriva unui popor, a avut loc deoarece secuii şi-au apărat independenţa, drepturile strămoşeşti, identitatea, cerând şi aşteptând respect pentru credinţa, identitatea, cultura şi tradiţiile lor. Secuii şi maghiarii, prin focurile de veghe, atrag şi astăzi atenţia Europei şi lumii asupra necesităţii protejării acestor valori, deoarece „ideologii noi şi vechi, dar reambalate, vor să le distrugă”.

„Martirii de la Siculeni ne atrag atenţia să avem mereu curaj să luptăm pentru drepturile noastre şi pentru adevărul nostru. Să avem curaj să punem binele naţiunii noastre mai presus de interesul personal. Dacă nu facem acest lucru, putem pierde uşor tot ceea ce strămoşii noştri au câştigat cu sângele lor”, a subliniat ministrul. Acesta a adăugat că, astăzi, maghiarii trebuie să lupte pentru a evita să fie excluşi din deciziile care îi privesc şi pentru ca fiecare membru al naţiunii maghiare să simtă că aparţine unui loc unde stilul său de viaţă, limba, credinţa şi drepturile sale sunt în siguranţă.

- Advertisement -

Barna Tánczos, ministrul Finanţelor şi vicepremier în Guvernul României, a arătat că pe secui s-a putut conta şi încă se poate conta şi astăzi.

„Privilegiile lor de atunci erau fireşti, deoarece secuii au demonstrat de-a lungul secolelor că se poate conta pe ei”, a subliniat acesta.

Politicianul UDMR a atras atenţia că secuii s-au alăturat armatei monarhiei care le-a masacrat strămoşii, nu răzbunarea sau furia i-a îndemnat, ci din înţelepciune şi raţiune.

Acesta a adăugat că, privind în urmă la anul care a trecut, comunitatea poate fi mândră de forţa sa, demonstrată în anul electoral.

„Am arătat că suntem în continuare o comunitate puternică, una de care trebuie să se ţină cont, şi pe care România poate conta oricând”, a afirmat ministrul.

De asemenea, Barna Tánczos a subliniat că, după alegeri, în procesul de formare a guvernului, UDMR a creat o stabilitate politică şi a demonstrat că, în momente dificile, se poate conta pe secui.

„Datorită acestui angajament, s-a putut forma o majoritate guvernamentală dedicată valorilor europene şi democraţiei, în faţa forţelor extremiste întărite”, a explicat politicianul.

Acesta a subliniat că, în pofida situaţiei economice dificile, alianţa nu a dat înapoi, ci şi-a asumat responsabilitatea de a „stabiliza şi pune pe o traiectorie previzibilă finanţele ţării” şi de a continua dezvoltarea în beneficiul generaţiilor viitoare.

Consiliul Local Siculeni a organizat o serie de evenimente pentru cea de-a 261-a comemorare a Siculicidium. Duminică, au avut loc spectacole culturale, iar luni un pelerinaj ecvestru pe traseul Frumoasa-Siculeni, în cadrul căruia a fost comemorat şi Árpád János Potápi, fost secretar de stat ungar responsabil pentru politici naţionale, în memoria căruia a fost ridicat, luni seara, un stâlp funerar din lemn, în apropierea monumentului Siculicidium.

În localitatea din Ţinutul Secuiesc este comemorat anual masacrul din 7 ianuarie 1764, când trupele imperiale au masacrat sute de secui care protestau la Siculeni împotriva înrolării. Acest eveniment a declanşat emigrarea masivă a secuilor către Moldova, unde au găsit refugiu printre ceangăi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img