Ministrul ucrainean al Apărării va fi demis de Rada Supremă de la Kiev

Rada Supremă de la Kiev îl va demite pe ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, în şedinţa parlamentară de săptămâna viitoare – potrivit unor surse ale agenţiei RBC.

Acestea au menţionat că urmează să fie înlocuiţi şi alţi oficiali, inclusiv ministrul culturii. După demiterea ministrului apărării, la şefia instituţiei ar urma să fie numit actualul șef al Fondului Proprietății de Stat, Rustem Umerov. Ministrul culturii va fi înlocuit cu Iulia Fediv, fost director al Fondului Cultural Ucrainean. Locul lui Umerov la şefia Fondului Proprietății de Stat, potrivit unor surse, va fi preluat de către Olha Pesceanska, actuala şefă a Comitetului Antimonopol. Aceasta din urmă va fi înlocuită cu Pavlo Kirilenko, actualul șef al Administrației Militare Regionale Donețk. Presa ucraineană a scris recent că demiterea lui Reznikov ar urma să aibă loc în contextul unui scandal de corupție în Ministerul Apărării de la Kiev legat de o achiziție de uniforme militare. La începutul lunii trecute, o investigație de presă a dezvăluit că, în toamna anului trecut, ministerul condus de Oleksi Reznilov a încheiat un contract cu o companie din Turcia pentru achiziția de haine de iarnă destinate militarilor, în valoare de 33 milioane de dolari. În realitate, potrivit The Kyiv Independent, „hainele de iarnă” erau, de fapt, „haine de vară”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Articole relationate

    Categorii populare