Ministrul Transporturilor: Interzicerea UBER e un fake news

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a caracterizat joi drept „fake news” informaţiile legate de interzicerea companiilor de ride sharing, precizând că domeniul va fi reglementat în curând, proiectul de act normativ urmând a fi pus în dezbatere publică în curând, informează corespondentul MEDIAFAX.

„Am avut o întâlnire cu cei de pe platformele electronice: Uber, Clever, etc. Am avut o întâlnire la minister tocmai pentru a le explica că nu vor fi interzişi. Văd că este un fake news care circulă peste tot că Uber este interzis. Am văzut că inclusiv cei de la platformele electronice au declarat că nu vor fi interzişi, dar văd că se tot propagă ştirea asta peste tot în mass-media.Nu îi interzice nimeni, nu vor fi probleme, din contră, de 5 ani de zile nu s-a implementat acest domeniu, iar guvernarea PSD este guvernarea care va reglementa acest domeniu. Ei au fost foarte mulţumiţi pentru că au avut un partener de dialog în ultima lună, au venit cu câteva observaţii de care trebuie să ţinem cont, după care vom urca acest proiect pe procedura de transparenţă.Trebuie să reglementăm noi din punct de vedere tehnic şi legal, dar nu se pune problema de interzicere. Noi prin ordonanţa care s-a dat în luna aprilie am combătut pirateria. Uber nu este piraterie, se face o confuzie foarte gravă”, a declarat la Ploieşti ministrul Transporturilor.


Hot this week

Topics

Mai mult

    10000 de muncitori l-au huiduit pe șeful Volkswagen

    Peste 10.000 de angajați de la Volkswagen s-au adunat...

    Trump vrea să schimbe numele lacului Ontario în America

    Statele Unite ale Americii iau în considerare în mod...

    Reprezentantul Rusiei la OSCE: Kosovo și Metohija trebuie să revină Serbiei

    Reprezentantul permanent interimar al Rusiei pe lângă OSCE, Aleksandar...

    Ciucu vrea să taie banii pentru nou-născuți

    Stimulentul financiar pentru nou-născuți urmează să fie redus de...

    Statul Paralel de la Oradea

    Omul de afaceri Sile Pușcaș, care controlează două companii...

    Articole relationate

    Categorii populare