În ceea ce privește sistemul Yalta-Potsdam, voi repeta încă o dată că nu a dispărut. Acum se spune că este depășit. Analiștii politici ne sfătuiesc să căutăm altceva. Trei, patru, cinci dintre noi, să ne așezăm din nou la masă și să punem ceva pe hârtie, ținând cont de noul echilibru al forțelor, a declarat ministru rus de externe Serghei Lavrov a conferința de presă dedicată bilanțului anului diplomatic 2024.
CE A MAI SUSȚNUT SERGHEI LAVROV:
Inițial, sistemul Yalta-Potsdam a fost discutat, conceput și creat de puterile care au luptat împotriva nazismului – URSS, SUA și Regatul Unit. Când s-a convenit asupra principiilor fundamentale ale ordinii mondiale postbelice, s-au alăturat și francezii. Apoi, după revoluția din China, Republica Populară Chineză a devenit și ea, după un timp, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Sunt profund convins: Carta Organizației nu are nevoie de nicio îmbunătățire în privința principiilor. Este vorba despre principiile egalității în drepturi și ale autodeterminării popoarelor, ale egalității suverane a statelor, ale asigurării integrității teritoriale a statelor ale căror guverne se comportă decent, respectă drepturile tuturor națiunilor care locuiesc în țara respectivă și, prin urmare, reprezintă întreaga populație care trăiește pe teritoriul lor. Ceea ce nu se poate spune despre regimul nazist de la Kiev, venit la putere printr-o lovitură de stat în urmă cu 11 ani. Din primul moment, acest regim nu i-a reprezentat nici pe crimeeni, nici pe locuitorii din Donbas, nici pe oamenii din Novorossiia.
Toate aceste principii sunt corecte. Și noi suntem pentru o reformă a ONU. Dar sunt unii care spun că cea mai importantă nedreptate este statutul de membru permanent al unor țări din Consiliul de Securitate cu drept de veto. Am explicat în repetate rânduri că este un mecanism special. Nu a existat înainte, în structurile anterioare pe care comunitatea mondială a încercat să le creeze. Nicărieri nu au existat astfel de structuri unde cineva să aibă drepturi speciale. Formarea mecanismului membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate a fost rezultatul unei lecții învățate din experiența Ligii Națiunilor, unde era în vigoare principiul „o țară, un vot”. Acest lucru nu a permis nu numai să se acorde privilegii suplimentare marilor puteri, dar nu a permis țărilor mai mari și mai influente, din motive obiective, să realizeze responsabilitatea lor specială. Ele nu s-au simțit responsabile pentru soarta sistemelor create, inclusiv Liga Națiunilor.
Toate celelalte elemente ale Cartei sunt principii absolut corecte care necesită o aplicare nu selectivă, ci complexă.
În ceea ce privește reforma Consiliului de Securitate al ONU. Da, este necesară. Țările care poartă o responsabilitate specială în economia mondială, finanțe, politică și aranjamente militare nu sunt, desigur, toate reprezentate în Consiliul de Securitate al ONU. S-a spus de multe ori că puteri precum India și Brazilia, meritau de mult, după toți parametrii, o „reședință” permanentă în Consiliul de Securitate al ONU, concomitent cu o decizie corespunzătoare privind reprezentanța permanentă în Consiliul de Securitate pentru țări africane.
Pe de altă parte, Occidentul încearcă din nou să strice acest proces prin toate mijloacele pentru a-și asigura poziția preferențială. Din cei 15 membri permanenți, el deține deja 6. Dintre principalii candidați considerați ai „lor” pentru un loc de membru permanent în Consiliul de Securitate, americanii indică Germania și Japonia, care nu au nicio voce independentă în politica mondială. Ele urmează orbește, ascultătoare, „șenalul” SUA. Iar când Washingtonul le știrbește direct interesele, ele nu îndrăznesc să sufle nici măcar o vorbă. La fel cum cancelarul O. Scholz nu a îndrăznit să „crâcnească” după ce Nord Streams a fost aruncat în aer. Rușinat și tăcut el și-a ferit, pur și simplu, doar privirea.
Același lucru este valabil și pentru Japonia, total dependentă de SUA. Nu este cinstit. Occidentul are deja 6 din cele 15 locuri. Ajunge. Trebuie să creștem reprezentarea țărilor în curs de dezvoltare.
Când împreună (după reformă, pe parcurs, în context, în paralel cu reforma Consiliului de Securitate) vom obliga Occidentul să înțeleagă că deja nu mai este în stare, ca în perioada colonială, să impună lumii întregi propriile lui ordine secole la rând, să pompeze bogății din Africa, Asia și America Latină, să trăiască pe seama altora și că acum trebuie căutat un echilibru al intereselor, avem o bază excelentă în acest sens – baza juridică internațională a ordinii mondiale de la Yalta-Potsdam – Carta ONU. Trebuie doar dusă la îndeplinire. Iar pentru asta trebuie înțeles că nu va mai fi posibil să conduci lumea.