spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
2.4 C
București

Ministrul portughez de finanțe acuză Banca Centrală Europeană

Noi majorări ale dobânzii de către Banca Centrală Europeană s-ar adăuga pericolelor cu care se confruntă economia zonei euro, care încearcă să iasă din recesiune, a avertizat într-un interviu ministrul portughez de Finanţe, Fernando Medina, transmite Bloomberg conform Agerpres.

Inflaţia înregistrează deja o tendinţă descendentă, după măsurile fără precedent de înăsprire a politicii monetare adoptate de BCE. Între timp, efectele majorărilor de până acum ale dobânzilor nu au fost pe deplin absorbite de gospodării şi de companii, a explicat oficialul portughez.

Acesta a adăugat: „Riscurile ca noile majorări ale dobânzii să creeze la nivel european o situaţie mai dificilă la adresa creşterii sunt acum mai ridicate şi ar trebui analizate cu multă atenţie”.

Avertismentele privind consecinţele înăspririi suplimentare a politicii monetare devin din ce în ce mai numeroase, în condiţiile în care BCE se apropie de finalul campaniei care a început în urmă cu un an. BCE a majorat costul creditului la fiecare reuniune de politică monetară din ultimul an, astfel că dobânda la depozite a urcat din teritoriul negativ până la 3,5%, şi a promis că vor urma şi alte majorări în încercarea de a opri avansul inflaţiei.

Luna trecută, premierul portughez Antonio Costa susţinea că oficialii de la Frankfurt nu au înţeles în mod adecvat natura inflaţiei cu care se confruntă zona euro, în timp ce prim ministrul Italiei, Giorgia Meloni, atrăgea atenţia asupra riscurilor ca „majorările constante ale dobânzilor” să se transforme „într-o cură care să aducă mai degrabă daune decât beneficii”.

Potrivit unei estimări preliminare publicate recent de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 5,5% în iunie 2023, de la un nivel de 6,1% înregistrat în mai. Cifra anunţată de Eurostat este sub estimările analiştilor, care mizau pe o diminuare a inflaţiei până la 5,6%. În Portugalia, rata inflaţiei s-a atenuat la 4,7%, de la nivelul record din 2022.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare