Ministrul polonez al Justiției vrea blocarea Planului verde al UE: Nu vrem să recunoaștem decizia Curții Europene privind condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept

Ministrul polonez al Justiției, Zbigniew Ziobro, a propus blocarea planului european ce vizează tranziția înspre energia regenerabilă a blocului comunitar și a acuzat că suveranitatea Poloniei este acuzată de condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept, relatează Euractiv.

El a anunțat 3 inițiative.

Prima este de a nu recunoaște hotărârea de săptămâna trecută a Curții de Justiție a Uniunii Europene care a respins acțiunile Poloniei și ale Ungariei împotriva mecanismului care condiționează banii UE de respectarea statului de drept.

Ziobro a insistat de asemenea ca Varșovia să respingă pactul climatic „Fit for 55” care își propune reducerea emisiilor de seră la nivel comunitar cu 55% până la sfârșitul acestui deceniu. Ministrul justiției de la Varșovia a afirmat că acesta va reprezenta „o povară financiară mare” pentru polonezi și că aceștia nu s-a alăturat UE „ca să implementeze obiectivele fanatice care vor duce la înrăutățirea vieților lor și subminarea economiei poloneze”. Ultima propunere a lui Ziobro vizează un amendament la legea de funcționare a Curții Supreme de la Varșovia, acesta afirmând că va prezenta mai multe detalii despre el în cursul săptămânii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Articole relationate

    Categorii populare