Home Analize MINISTRUL OLANDEZ DE EXTERNE RECUNOAȘTE CĂ A MINȚIT: A inventat o întâlnire...

MINISTRUL OLANDEZ DE EXTERNE RECUNOAȘTE CĂ A MINȚIT: A inventat o întâlnire cu Putin

0

Ministrul Afacerilor Externe al Olandei, Halbe Zijlstra, a recunoscut într-un interviu pentru cotidianul Volkskrant că a mințit atunci când a spus că a fost prezent  în anul 2006 la o întâlnire cu președintele rus, Vladimir Putin, la vila prezidențială, unde liderul rus ar fi spus că Rusia ar pretinde la teritoriile altor state.

Potrivit publicației olandeze, din anul 2014, Zijlstra ar fi declarat de mai multe ori că a auzit personal cum Vladimir Putin ar fi spus că Belarus, Ucraina, țările baltice și Kazahstan sunt parte a unei „Rusii Mari”, în timpul unei întrevederi la vila prezidențială în anul 2006.

În interviul publicat luni, Zijlstra a recunoscut că a mințit că a fost prezent la vilă și că ar fi auzit personal astfel de declarații. Restul poveștii, potrivit ministrului, reprezintă un adevăr pur.

„E o istorie geopolitică foarte importantă. Eu am rescris această istorie, asumându-mi-o, pentru a mă convinge că această informație nu va afecta o persoană care a fost prezent acolo, pentru că acest lucru ar putea avea consecințe negative pentru el și compania lui”, a declarat ministrul olandez. Oficialul a mai spus că l-a informat acum câteva săptămâni pe prim-ministrul regatului, Mark Rutte, despre acest incident.

Premierul Mark Rutte a spus că decizia șefului diplomației olandeze este una „irațională”, însă a subliniat că Zijlstra va rămâne în funcție.

„Nu e vorba de un fake news, pentru că a vrut să protejeze sursa informației. Eu cred că este demn de încredere, iar conținutul acestei istorii nu este pus la îndoială”, citează declarațiile lui Rutte corporația de radio și televiziune a Olandei.

Potrivit presei olandeze, marți, Zijlstra intenționează să sosească la Moscova unde va avea o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov. Partidele olandeze de opoziție l-au criticat pe Zijlstra, cerând audierea acestuia în parlament până la întâlnirea lui cu ministrul rus de Externe.

 

Ad

Exit mobile version