Ministrul norvegian al Justiției a demisionat după ce și-a înscenat mai multe atacuri, inclusiv incendierea mașinii

Ministrul norvegian al justiţiei Tor Mikkel Wara a demisionat joi, la două săptămâni după ce Serviciul de securitate PST a anunţat că o suspectează pe partenera sa că a incendiat automobilul cuplului într-un atac înscenat, informează dpa și Agerpres.

”Ultimele săptămâni au fost pline de provocări pentru familia mea”, a spus Wara, care a adăugat că familia sa are mai multă nevoie de el decât guvernul.

Wara se află de la jumătatea acestei luni în concediu fără plată, după ce PST a declarat că suspectează că partenera sa, Laila Anita Bertheussen, a incendiat automobilul lor într-un atac înscenat.

La data incidentului, 10 martie, maşina era parcată în faţa locuinţei din Oslo a cuplului. Focul s-a răspândit cu repeziciune.

Acesta a fost ultimul caz de vandalism de la locuinţa lui Wara raportat în ultimele luni. În luna decembrie, o svastică şi cuvântul ”rasist” au fost înscrise cu vopsea pe locuinţă şi pe maşina cuplului Wara-Bertheussen.

Incidentele au dat naştere speculaţiilor privind o posibilă motivaţie politică.

Totuşi, PST a declarat joi că, după analizarea probelor de până acum, o suspectează pe Laila Anita Bertheussen de înscenarea tuturor atacurilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Moscova spune că europenii sunt incoerenți și „în stare de nebunie”

    Reprezentanții europeni se află într-o stare inutilă, aceştia trebuind...

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Articole relationate

    Categorii populare