Ministrul Muncii: Am primit de la pensionari petiţii cu privire la sumele pe care le cer deţinătorii de arhive pentru eliberarea adeverinţelor. Am sesizat şi Consiliul Concurenţei 

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, anunţă că a sesizat Consiliul Concurenţei după ce ministerul a primit sesizări din partea pensionarilor care au reclamat că firme care deţin arhivele unor companii care nu mai funcţionează au solicitat ”sume nejustificat de mari” pentru eliberarea de adeverinţe care să ateste contribuţiile la buget ale foştilor angajaţi.

”Şi noi am avut astfel de petiţii de la pensionari, pe care le-am redirecţionat celor de la Arhivele Naţionale, entitate publică care autorizează şi verifică deţinătorii privaţi de arhive pentru verificări. În urma verificărilor, s-au constatat şi situaţii în care deţinătorii de arhive au calculat un cuantum al costurilor adeverinţelor mai mare sau un cuantum nejustificat. De asemenea, în urma petiţiilor pe care le-am primit de la pensionari, noi am sesizat şi Consiliul Concurenţei astfel încât să verificăm dacă practicile acestea sunt loiale, practicile pe care deţinătorii de arhive le au”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, miercuri seară, la TVR Info.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Articole relationate

    Categorii populare