Ministrul Mediului spune că românii își udă prea mult grădina și gazonul: E NEPĂSARE

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a declarat, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre apelul privind folosirea cu responsabilitate a apei potabile, pe fondul secetei din ultima perioadă sunt zone unde pompele de apă pompează de două sau de trei ori mai multă apă, pentru a satisface nevoia de a uda grădina, gazonul, castraveți, morcoviii, roșii. El a afirmat că o astfel de atitudine ”denotă nepăsare” și a dat ca exemplu faptul că la el acasă, în județul Harghita, are gazonul uscat, galben și nu l-a udat cu apă de la robinet.

Tanczos Barna a spus că ”sunt zone unde pompele de apă pentru unele localități sau regiuni pompează de două sau de trei ori mai multă apă, pentru a satisface nevoia de a uda grădina, de a uda gazonul, de a uda castraveții, morcovii, roșiile, lucruri care sunt de înțeles la un moment dar în situația în care toată lumea face acest lucru, face imposibilă susținerea pe termen mediu și lung a rezervelor de apă potabilă”. ”Sigur, apa e necesară și pentru grădinărit și gazonul de la vilă, dar acele surse de apă pot veni din altă parte, nu din apa potabilă, pot veni dintr-un puț personal, din puțul forat, dintr-un râu apropiat sau pot fi aduse cu cisternele, pentru că apa potabilă trece printr-un proces de siguranță, de filtrare”, a declarat miniistrul.

Potrivit lui Tanczos Barna, o astfel de atitudine ”denotă nepăsare”. ”Cu siguranță, îmi place și mie iarba verde, cine își construiește o vilă, îi place să aibă iarba verde non stop. Este o iresponsabilitate și de aceea am făcut zilele trecute de mai multe ori apel la un comportamenr responsabil. La mine, gazonul este uscat, în județul Harghita, este uscat, galben și nu l-am udat cu apă de la robinet, pentru că, dacă vorbesc despre acest lucru, vreau să mă comport la fel”, a afirmat el. Întrebat dacă se va ajunge la o raționalizare a apei, ministrl a afirmat că situația nu cere intervenția atât de bruscă, nu cere raționalizare, dar ”cere în anumite localități restricții”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tâlharul Coldea

    Coldea, telefonul și reflexul vechi al puterii care nu...

    Marilena Rotaru despre Odiseea: Mă îngrozesc!!!

    Aud și văd tot felul de opinii despre filmul...

    Trump vrea să lovească in Mali, dar va intra in coliziune cu Rusia

    Statele Unite iau în considerare atacul asupra grupării Jamaat...

    Una din trei mașini hibride plug-in vândute în Europa este o marcă chinezească

    Mărcile auto chineze au reprezentat luna trecută peste o...

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților după...

    Articole relationate

    Categorii populare