Ministrul Mediului ar fi ordonat uciderea a 239 cocoşi de munte

Agent Green avertizează, marţi seară, asupra unui ordin al ministrului Mediului, Tanczoz Barna, care prevede că vor fi ucişi 239 cocoşi de munte. ”Cu ce a greşit cocoşul de munte de a ajuns în noul ordin de ministru pentru a fi executat? Dar avem, oare, atâţia?”, a firmă reprezentanţii ONG-ului.

”Ursul este periculos, căprioarele devorează pădurea, mistreţii răspândesc boli, vulpile sunt şirete, ciocârlia cântă prea tare, caprele negre ne dau cu bolovani în cap. Pentru fiecare fiinţă, ministrul Tanczos Barna găseşte motiv să fie ucisă de gloanţele vânătorilor care îl susţin în poziţie. Dar cocoşul de munte, săracul, cu ce a greşit de a ajuns în noul ordin de ministru pentru a fi executat? Abia mai sunt câţiva pe ici pe colo, după ce habitatul său din imediata vecinătate a golurilor alpine a fost devastat în întreaga ţară”, au scrs, marţi seară, pe Facebook, reprezentanţii agent Green.  

Potrivit acestora, ordinul prevede ca vor fi ucişi 239 de cocoşi de munte chiar toamna aceasta.  

”Dar avem, oare, atâţia? Şi, poate mai mult decât nebunia ministrului, ne deranjează liniştea publicului pe care Guvernul are grijă să îl ţină ocupat cu alte subiecte”, au mai transmis reprezentanţii ONG-ului.  

Hot this week

Topics

Mai mult

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Articole relationate

    Categorii populare