Ministrul maghiar de externe a vorbit cu omologii săi din Iran și Israel: Din păcate, discuţiile au dovedit, încă o dată, că ne aflăm în ceasul al 24-lea

„Ungaria şi întreaga lume urmăreşte cu o îngrijorare tot mai mare evoluţiile din Orientul Mijlociu”, a scris ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, pe pagina sa de Facebook.

Şeful diplomaţiei ungare a relatat că a avut în cursul zilei o conversaţie telefonică cu ministrul israelian de externe, Israel Katz, respectiv ministrul iranian de externe, Ali Bagheri Kani. „Din păcate, discuţiile au dovedit, încă o dată, că ne aflăm în ceasul al 24-lea”, a scris Szijjártó.

„Toată lumea poate fi sigură de faptul că actuala criză de securitate se extinde pe teritoriul unei alte ţări, ea nu se va opri acolo, iar în acest caz, conflictul ar putea creşte cu uşurinţă la nivelul unui război regional care ar putea reprezenta o ameninţare la adresa securităţii globale, în ansamblu”, a subliniat ministrul. Comunitatea internaţională ar trebui, acum, să se concentreze cu toată puterea „pe prevenirea escaladării”, a spus oficialul maghiar.

Péter Szijjártó a remarcat că poziţia Ungariei este una clară: „nu putem permite Israelului să sufere un alt atac terorist ca cel din octombrie a anului trecut, totodată trebuie făcut totul pentru a preveni izbucnirea unui război regional major”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Transnistria a rămas fără gaze

    Livrările de gaze către Transnistria au scăzut la un...

    Politicianul care nu a acceptat 100 milioane de dolari pentru a schimba numele țării sale

    Conform documentelor recent declasificate și publicate ale serviciului de...

    Altex a deschis magazin in Drobeta Turnu Severin

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat la...

    Fostul prim-viceministru rus al Apărării, reținut

    Fostul prim-viceministru al Apărării, Ruslan Tsalikov, a fost reținut...

    Articole relationate

    Categorii populare