Ministrul maghiar al Justiției acuză „extinderea ascunsă a puterilor” Comisiei Europene

Potrivit ministrului ungar al Justiţiei, Judit Varga, atmosfera din timpul recesiunii cauzate de războiul din Ucraina şi de criza energetică poate face ca disputa despre viitorul Uniunii Europene să se îndrepte către problemele reale.

Ministrul Justiţiei din Ungaria a vorbit despre acest lucru vineri după-amiază, la Băile Tuşnad, în cadrul celei de-a 31-a ediţii a Universităţii de Vară de la Tuşnad (“Tusványos”), la o dezbatere despre viziunile asupra viitorului UE, unde şi-a exprimat opiniile alături de preşedintele UDMR, Hunor Kelemen.

Potrivit oficialului ungar, este bine că UE a început o discuţie despre reînnoire. Cu toate acestea, crede că nu există o intenţie reală de a consulta cetăţenii UE, ci birocraţii de la Bruxelles doresc, mai degrabă, să îşi impună propriile idei. Însă criza care se formează “a început să bată la uşă”, iar atmosfera din timpul recesiunii face posibil ca disputa să se îndrepte către problemele reale care afectează oamenii.

“Atunci când vorbim despre război şi pace, sau despre a avea sau nu a nu avea încălzire, se poate întâmpla să avem ocazia, în sfârşit, de a ne aşeza la masa negocierilor”, a spus ministrul maghiar. Varga a remarcat că atunci când Ungaria formulează o opinie polarizantă cu privire la viitorul UE, aceasta reflectă îngrijorarea şi predomină principiul “sunt supărat pentru tine, nu pe tine”. Politicianul a declarat că dacă întregul sistem instituţional al UE s-ar destrăma, ultima grindă va fi susţinută de maghiari.

Ministrul a criticat “extinderea ascunsă a puterilor” Comisiei Europene şi a spus: consideră că ar fi necesară o extindere a contractului care să precizeze în mod clar care domeniile de competenţă naţională şi care sunt cele în care puterile sunt împărţite. Potrivit lui Judit Varga, două mari surse de pericol ale modificării tratatului sunt reprezentate de anularea sistemului de luare a deciziilor în unanimitate şi impunerea listelor transnaţionale de candidaţi pentru alegerile europarlamentare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare