Ministrul maghiar al finanțelor la Băile Tușnad: Întrebarea este dacă UE poate supravieţui acestor măsuri de sancţionare aplicate Rusiei

Uniunea Europeană, în esenţă, este slăbită de propriile sancţiuni. Întrebarea este dacă poate supravieţui acestor măsuri de sancţionare aplicate Rusiei, a declarat, joi, la Băile Tuşnad, Mihály Varga, ministrul ungar al finanţelor.

Politicianul a vorbit despre aceste aspecte la dezbaterea intitulată “Înainte de furtună sau după furtună? – Inflaţie, preţul energiei, recesiune”. Mihály Varga a declarat că Europa are nevoie deocamdată de energie rusească, însă tranziţia va necesita mult timp şi resurse.

Sancţiunile care au fost impuse nu funcţionează, nu există cooperare internaţională pe acest subiect, iar UE este foarte îngrijorată de modificarea cursului de schimb între euro şi dolar. Din această privinţă, Europa se situează “profund în colţul celor învinşi”, a afirmat ministrul ungar al Finanţelor, adăugând că politica de sancţiuni este mai mult o problemă pentru Europa decât pentru ţara împotriva căreia a fost impusă.

Acesta a precizat că inflaţia în creştere, majorarea preţurilor la energie şi alimente, creşterea ratelor dobânzilor şi astfel mărirea creditelor, sunt semne clare că lumea, inclusiv Ungaria, se îndreaptă spre o încetinire economică.

Dacă va fi într-adevăr o recesiune sau o încetinire foarte accentuată, încă nu se ştie în acest moment, însă nu există nicio analiză care momentan să prognostizeze o îmbunătăţire radicală a situaţiei, a adăugat Mihály Varga.

Politicianul a amintit că Rezerva Federală a SUA a fost prima care a reacţionat la criză, fiind dispusă să accepte recesiunea pentru a elimina inflaţia din economie, însă această strategie ia mai puţin în considerare şomajul, problemele de subzistenţă şi cele sociale.

Acest lucru împinge economia globală spre recesiune, iar din acest punct de vedere situaţia actuală este doar liniştea dinaintea furtunii, în comparaţie cu ceea ce va urma în economiile statelor, a declarat Mihály Varga.

Guvernul ungar a încercat să limiteze inflaţia prin îngheţarea preţurilor, dar acest lucru nu este sustenabil pe termen lung, a adăugat politicianul, precizând că această măsură oferă întreprinderilor din Ungaria posibilitatea să se pregătească pentru un mediu economic mai dificil şi să se adapteze.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare