Ministrul maghiar al Culturii: Guvernul Ungariei poartă responsabilitatea pentru soarta comunităţilor maghiare din afara graniţelor sale

Guvernul Ungariei poartă responsabilitatea pentru soarta comunităţilor maghiare din afara graniţelor sale, promovând supravieţuirea şi dezvoltarea acestor comunităţi pentru a păstra unitatea intelectuală şi spirituală a naţiunii – a declarat sâmbătă, la Odorheiu Secuiesc, Balázs Hankó, ministrul ungar al culturii şi inovării.

Ministrul a participat la festivitatea centrală a deschiderii anului universitar în şcolile reformate din România, organizată în oraşul din Ţinutul Secuiesc, unde a fost sărbătorită cea de-a 30-a aniversare a redeschiderii Colegiului Reformat „Baczkamadarasi Kis Gergely” şi finalizarea noii clădiri a colegiului. 

În discursul său, Balázs Hankó a subliniat: maghiarii din Ungaria şi din străinătate sunt membri ai aceleiaşi naţiuni, care stă măreaţă în centrul Europei de peste o mie de ani. Părţile naţiunii sunt unite nu doar prin istoria şi cultura comună, ci ele construiesc împreună şi viitorul – a subliniat el.

Ministrul a declarat: în aceste vremuri tulburi este şi mai important să ne ocupăm de viitor, există puţine probleme mai importante decât ceea ce se întâmplă în şcoli, ceea ce se întâmplă cu copiii noştri. El a adăugat: trebuie preţuit faptul că elevii maghiari pot învăţa în limba maghiară, deoarece, în vremurile noastre sunt puse la îndoială punctele de orientare fundamentale, identitatea însăşi.

El a evocat programul de construcţie de grădiniţe în Bazinul Carpatic, creşterea finanţării programului „În maghiară pe pământul natal” şi sprijinul acordat de guvernul ungar, în valoare de peste două miliarde de forinţi pentru construirea noii clădiri a colegiului reformat din Odorheiu Secuiesc.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare