Ministrul Justiției: În Registrul agresorilor sexuali sunt 65.000 de persoane

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, la Oradea, că în Registrul agresorilor sexuali sunt 65.000 de persoane înregistrate în România.

„Este pentru prima dată când se spune în spaţiul public numărul persoanelor care sunt în acest Registru. Este foarte important faptul că îi avem înregistraţi, identificaţi, pentru că ei au acum o serie de restricţii. Tot ce înseamnă instituţie din sistem de învăţământ, sănătate, protecţie socială, orice entitate publică şi privată, a cărei activitate presupune contactul direct cu copiii, cu persoanele vârstnice, cu persoanele cu dizabilităţi, înainte de a încheia un raport de muncă cu cineva trebuie să ceară de la cei care administrează Registrul acest certificat de integritate comportamentală”, a declarat, pentru AGERPRES, Alina Gorghiu.

Potrivit acesteia, legea privind Registrul naţional automatizat ce se referă la persoanele care au comis infracţiuni sexuale a fost adoptată în anul 2019. De atunci, statul român a înregistrat 65.000 de agresori sexuali.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Articole relationate

    Categorii populare