Ministrul Justiţiei: Am transmis o îndrumare procurorului general pentru intensificarea activităţii de combatere a drogurilor

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, vineri, că i-a trimis o îndrumare procurorului general, Alex Florenţa, privind intensificarea activităţii Ministerului Public în ceea ce priveşte combaterea drogurilor.

„Date recente de la DIICOT confirmă că lupta împotriva fenomenului drogurilor necesită efort comun. Ieri: şapte persoane au fost reţinute în Constanţa pentru trafic de droguri, trafic de persoane, spălare de bani, în urma unei anchete demarate în noiembrie 2022. Un alt traficant a fost prins la Cluj”, a scris Gorghiu, pe Facebook.

Potrivit ministrului, 4.665 de dosare au fost soluţionate în 2023, deşi efectivul de procurori este foarte redus.

„Ca să se înţeleagă situaţia bine: în Secţia de combatere a traficului de droguri din structura centrală a DIICOT lucrează doar 14 procurori. Care au în lucru 7.000 de dosare pe droguri, din care 2.700 au fost deschise în primele 6 luni”, a menţionat Alina Gorghiu.

Ea a adăugat că i-a trimis o îndrumare procurorului general pentru intensificarea activităţii privind combaterea drogurilor.

„Am transmis o îndrumare procurorului general, Alex Florenţa, pentru ca Ministerul Public să intensifice activitatea de combatere a formelor de criminalitate care privesc sfera ilicitului de droguri. Planurile de acţiune trebuie să vizeze şi componenţa de recuperare a prejudiciului”, a explicat ministrul Justiţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Primarul liberal al Orșovei in război cu liderul PNL Mehedinți Virgil Popescu

    Domnule Virgil Daniel Popescu, ați fost ministrul Energiei, ați...

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Articole relationate

    Categorii populare