Ministrul Justiției a demis-o pe șefa ONRC

Directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Valentina Burdescu, a fost demisă, joi, din funcţie, după ce Corpul de Control al ministrului Justiţiei a constatat existenţa „unui management defectuos”, a anunţat MJ.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, ministrul Alina Gorghiu a dispus efectuarea unui control la ONRC, începând cu data de 19 august, acest demers fiind efectuat în contextul discuţiilor din spaţiul public privind anumite sincope în funcţionarea noului sistem informatic al Oficiului.

„Raportul Corpului de Control a constatat existenţa unui management defectuos la nivelul conducerii ONRC. Mai exact, decizia punerii în producţie a noului sistem la data de 26 iulie, precum şi suspendarea activităţii ONRC şi a oficiilor teritoriale în perioada 16 – 25 iulie au fost adoptate în mod exclusiv de către directorul general/managerul de proiect Valentina Burdescu, fără consultarea personalului din cadrul ONRC şi din cadrul oficiilor teritoriale. Precizăm că directorul general al ONRC a fost desemnat manager de proiect pentru proiectul privind noul sistem al ONRC în data de 29 octombrie 2018. Concluziile raportului Corpului de Control arată că deciziile cu privire la modul şi momentul implementării noului sistem informatic, precum şi testarea insuficientă a aplicaţiei informatice au generat disfuncţionalităţi în activitatea instituţiei”, se precizează în comunicat.

În ceea ce priveşte comunicarea conducerii ONRC cu mediul de afaceri şi cetăţenii, aceasta a fost „profund deficitară”, arată reprezentanţii MJ.

„Având în vedere concluziile raportului Corpului de Control, ministra Justiţiei a dispus, joi, revocarea directorului general al ONRC, Valentina Burdescu. Totodată, ministra Justiţiei a dispus numirea doamnei Luiza Mardare în funcţia de director general al ONRC. Este o persoană cu experienţa unei funcţii de conducere, fiind director al ORCT Constanţa, familiarizată cu noul sistem implementat. Are o viziune amplă asupra organizării interne a instituţiei”, precizează Ministerul Justiţiei. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare