spot_img
sâmbătă, 17 ianuarie, 2026
-2.7 C
București

Ministrul italian de externe a ocolit România și a mers la Sofia să promită intrarea în Schengen: MIZA GAZELOR

Ministrul italian de externe, Luigi Di Maio, care a efectuat o vizită oficială la Sofia, a declarat că Italia sprijină aderarea Bulgariei la Schengen. Şeful diplomaţiei italiene s-a întâlnit cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, cu care a discutat despre cooperarea bilaterală între Roma şi Sofia şi depăşirea efectelor negative ale crizei legate de pandemia de coronavirus în plan social şi medical.

Di Maio a subliniat relaţiile excelente dintre Bulgaria şi Italia: „În acel moment, când pandemia brutală a afectat întreaga lume, am avut ocazia să vedem cine sunt prietenii noştri. Aş pune Bulgaria pe primul loc”, a comentat ministrul italian de externe. Acesta a reamintit că cele două ţări au poziţii comune, inclusiv în ceea ce priveşte extinderea UE şi sprijinul acordat Albaniei şi Macedoniei de Nord. Preşedintele Radev a evidenţiat parteneriatul bun dintre Bulgaria şi Italia: „Italia este un partener comercial extrem de important şi un investitor-cheie cu potenţial de dezvoltare în sectorul energetic, având în vedere rolul său strategic în cadrul Coridorul sudic de gaze”.

Aceasta este prima vizită a ministrului italian de externe în Bulgaria şi se desfăşoară pe fondul unor negocieri dificile între statele membre cu privire la noul cadru financiar multianual al Uniunii Europene şi la Fondul de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Analiza nr.2 in Institutul Primakov de Relații Internaționale de la Moscova: Deci, unde este îngropat câinele?

    Relațiile internaționale moderne trec prin schimbări rapide. Acest lucru...

    O NOUĂ LOVITURĂ PENTRU AGRICULTURĂ: Îngrășămintele s-au scumpit cu 30%

    Îngrăşămintele au început să se scumpească încă din prima...

    Trump: Am decis să nu atac Iranul

    Președintele SUA, Donald Trump, insistă că decizia de a...

    Americanii, furioși pe acordul comercial Canada-China

    Canada şi China au anunţat vineri un acord comercial...

    China a suspendat importul de energie electrică din Rusia

    China a suspendat importul de energie electrică din Rusia,...

    De ce celebrul Mobius nu crede in aur

    Fondatorul Mobius Capital Partners, Mark Mobius, a declarat că...

    Trump a amenințat cu tarife vamale țările care se opun planurilor americane pentru Groenlanda

    Președintele american Donald Trump a amenințat cu tarife vamale...

    Articole relationate

    Categorii populare