spot_img
miercuri, 21 ianuarie, 2026
-2.5 C
București

Ministrul francez al Industriei anunță închideri de fabrici

Închiderile de fabrici în Franţa ar urma să afecteze „mii de locuri de muncă” în următoarele săptămâni şi luni, a avertizat sâmbătă ministrul Industriei, Marc Ferracci, în condiţiile în care a doua economie a zonei euro se confruntă cu un declin semnificativ al producţiei, transmite Reuters.

Declaraţiile lui Ferracci, într-un interviu acordat postului de radio France Inter, vin la doar câteva zile după ce Michelin şi Auchan, doi dintre cei mai mari angajatori ai ţării, au anunţat concedieri, sporind temerile că rata şomajului va creşte din nou, după ani de îmbunătăţire a situaţiei.

„Câteva sectoare sunt într-o situaţie dificilă, în special industria chimică, auto şi metalurgică. Aceste dificultăţi sunt cauzate în mare măsură de concurenţa externă extrem de strânsă şi nu întotdeauna corectă, deoarece este puternic subvenţionată în China şi Statele Unite”, a afirmat oficialul francez.

Producţia fabricilor din Franţa este în declin, arată sondajele în rândul companiilor. Scăderea este amplificată de un recul semnificativ al comenzilor de export, de tensiunile geopolitice şi de încetinirea economiei mondiale.

Producătorul de anvelope Michelin anunţase săptămâna trecută că va închide două din fabricile sale din Franţa, ceea ce va afecta aproximativ 1.200 de angajaţi, citând concurenţa low-cost din Asia şi majorarea preţurilor la energie în Europa.

Marţi, Auchan a prezentat reprezentanţilor celor peste 53.000 de salariaţi din Franţa un proiect de plan social care ameninţă un număr total de 2.389 de posturi în Franţa, în încercarea de a se relansa după mai mulţi ani dificili.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ultimul teritoriu vândut Americii de Danemarca

    Ultimul teritoriu vândut de Danemarca Statelor Unite ale Americii...

    Unele țări NATO nu mai transmit informații clasificate SUA din cauza Groenlandei

    Anumiți membri NATO au început să limiteze schimbul de...

    Ungaria nu va ratifica acordul Mercosur

    Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Piața...

    Pentru prima dată, Canada a făcut un plan pentru a face față unei invazii americane

    Comandamentul Forțelor Armate Canadiene a simulat un răspuns la...

    Zelenski nu vrea in Consiliul pentru Pace al lui Trump

    Vladimir Zelenski a confirmat că Ucraina a fost invitată...

    Articole relationate

    Categorii populare