Ministrul Finanţelor anunţă că banii pentru pensii există şi vor fi viraţi la timp 

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, afirmă că estimările arată o creştere cu peste 50 de miliarde de lei a bugetului pentru pensiile publice, în anul 2024, faţă de anul 2020. Boloş dă asigurări că banii pentru plata pensiilor există, atât în buget, cât şi în vistierie, ministrul subliniind că, în proiecţiile realizate la nivelul Ministerului Finanţelor, ”ponderea acestor categorii de cheltuieli cu pensiile în PIB rămâne constantă cu tendinţe de scădere în perioada 2030-2031”.

”Este o perioadă istorică pentru ceea ce înseamnă reforma sistemului de pensii românesc, pentru ceea ce înseamnă înlăturarea inechităţilor şi dacă este să dăm Cezarului ce este al Cezarului, trebuie să ne reamintim că această reformă a fost inclusă în anul 2021 în Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă şi au fost fixate câteva obiective. Dintre cele mai importante sunt înlăturarea inechităţilor în sistemul public de pensii, asigurarea sustenabilităţii acestei categorii de cheltuieli şi în proiecţiile pe care le-am realizat la nivelul Ministerului Finanţelor ponderea acestor categorii de cheltuieli cu pensiile în PIB rămâne constantă cu tendinţe de scădere în perioada 2030-2031, deci din acest punct de vedere putem spune că legea în ansamblul său şi-a atins obiectivul, acela de a avea România un sistem de pensii sustenabil”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor.

Marcel Boloş a prezentat cifre privind evoluţia cheltuielilor cu sistemul public de pensii în România, arătând că, dacă în anul 2020, bugetul alocat pensiilor era de 81,4 miliarde lei, anul acesta bugetul urcă la 136,3 miliarde lei, conform estimărilor, o creştere de peste 50%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare