Ministrul Drulă, bani pentru firma franțuzească condusă de Clotilde

Prioritatea ministrului USR Drulă de la Transporturi e să dea bani firmei pe care a condus-o USR-ista Clotilde Armand, afirmă Grupul de Investigații Politice.

CE SUSȚINE GIP:

În 12 ianuarie 2021 a avut loc prima ședință a Consiliului de Administrație al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) după preluarea mandatului de ministru al Transportului de către USR-istul Cătălin Drulă. Marea prioritate a CNAIR a fost să discute cererea firmei Egis de suplimentare a fondurilor pe care aceasta le primește de la statul român pentru supravegherea lucrărilor la inexistenta autostradă Transilvania.

Firma Egis, condusă până de curând de colega de partid a lui Drulă, Clotilde Armand (în prezent, nenorocirea locuitorilor Sectorului 1), a încasat până în prezent zeci de milioane de Euro pentru „supervizarea lucrărilor la autostrada Transilvania”.

Doar faptul că există un proces pe rol și că instanța urmează să se pronunțe a împiedicat operațiunea inițiată de subalternii ministrului Drulă în favoarea firmei pe care a condus-o colega sa de partid. CNAIR a constatat însă că „propunerea prezentată este susținută”, așa că Clotilde Armand poate sta liniștită, statul român va continua să plătească sume uriașe firmei Egis.

Că doar n-o să folosească banii publici pentru, Doamne ferește, mărirea pensiilor.

Hotărârea Nr.1 din 12 ianuarie 2021 a Consiliului de Administrație al CNAIR poate fi citită aici: https://grupul.ro/prioritatea-ministrului-usr-drula-bani-pentru-clotilde-armand/
(Solicitarea Egis e discutată la punctul 3)

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare