Ministrul de interne Lucian Bode în SUA: Am subliniat prioritatea pe care o reprezintă problematica traficului de persoane pentru Guvernul României şi am evidenţiat progresele şi rezultatele pozitive 

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Lucian Bode, aflat în vizită în SUA, afirmă că oficialii Departamentului de Stat au apreciat eforturile României în domeniul traficului de persoane. El se declară încrezător că progresele făcute de ţara noastră se vor reflecta pozitiv în raportul privind Traficul de Persoane al Departamentului de Stat de anul acesta.

„Traficul de persoane este un flagel care distruge multe vieţi şi lasă urme adânci la nivelul societăţii. Exploatarea persoanelor este de neconceput într-o societate modernă şi avem «toleranţă-zero» faţă de această formă de criminalitate. Lupta împotriva traficului este de fapt o luptă pentru viaţă şi o responsabilitate comună atât a ţărilor sursă, cât şi a celor de destinaţie”, a afirmat Lucian Bode, luni, într-o postare pe Facebook.

El a arătat că, în cadrul vizitei pe care o face în SUA, s-a întâlnit, luni, la Washington, cu Kari Johnstone, directorul Biroului de Monitorizare şi Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Departamentul de Stat.

„În cadrul discuţiilor avute, am subliniat prioritatea pe care o reprezintă problematica traficului de persoane pentru Guvernul României şi am evidenţiat progresele şi rezultatele pozitive înregistrate de către autorităţile române, obţinute în strânsă colaborare cu societatea civilă, în prevenirea şi combaterea traficului de persoane”, a explicat ministrul de Interne.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte actualul context de securitate generat de agresiunea militară a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, a prezentat partenerilor americani măsurile speciale luate de România pentru prevenirea traficului de persoane, atât la nivel operativ, cât şi în ceea ce priveşte protecţia persoanelor vulnerabile, precum şi măsurile luate de România cu privire la furnizarea de asistenţă personalizată.

„Oficialii Departamentului de Stat au apreciat în mod deosebit eforturile României în domeniu, precum şi progresele evidente reflectate în răspunsurile la chestionarul Departamentului de Stat pentru elaborarea Raportului de anul acesta. Totodată, au încurajat autorităţile române să continue măsurile deja implementate în prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Eforturile instituţionale pe care le-am depus au ţinut cont de recomandările Departamentului de Stat formulate în cadrul Raportului privind traficul de persoane, dar şi în alte evaluări internaţionale, o atenţie deosebită fiind îndreptată spre asistenţa acordată victimelor traficului de persoane şi accesul organizaţiilor non-guvernamentale la finanţare”, a subliniat Bode.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare