spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-4.7 C
București

Ministrul de interne italian:”Dacă Orban este rău, atunci Macron este de 15 ori mai rău”

Ministrul de interne italian Matteo Salvini a declarat luni că dacă premierul ungar Viktor Orban este „rău”, pentru că refuză să primească refugiaţi, preşedintele francez Emmanuel Macron este „de 15 ori mai rău”, informează AFP.

„Dacă Orban este rău, atunci Macron este de 15 ori mai rău”, a declarat Salvini într-o conferinţă de presă la Roma, susţinută după o scurtă vizită efectuată în cursul zilei în Libia.

„Atunci când UE îşi va demonstra voinţa de a-şi proteja frontierele externe prin mijloace concrete, ne vom putea gândi la relocări interne în cadrul UE”, a declarat Salvini.

„Mi s-a spus că Orban, care pentru numeroase media este inamicul nr.1, nu îşi îndeplineşte obligaţiile de relocare pentru 300 de persoane, ceea ce înseamnă că Italia ar fi trebuit să transfere în Ungaria 300 de persoane. Dar Franţa bunului Macron nu îşi respectă aceste obligaţii faţă de 9.000 de persoane. Deci, dacă Orban este rău, Macron este de 15 ori mai rău”, a spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A început lupta pentru putere la Caracas

    În Venezuela, pe de altă parte, ”a început lupta...

    PIB-ul Kazahstanului a crescut cu 6,5% în 2025

    PIB-ul Kazahstanului a crescut cu 6,5% în 2025, a...

    Trump: Voi bloca accesul Exxon Mobil in Venezuela

    Președintele american Donald Trump ar putea bloca accesul Exxon...

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Articole relationate

    Categorii populare