Ministrul de interne italian în Mișcarea lui Steva Bannon care vrea puterea la Bruxelles

Liderul extremei drepte italiene Matteo Salvini, ministru de interne în guvernul de la Roma, s-a declarat pregătit să lucreze cu Steve Bannon, fost consilier al preşedintelui american Donald Trump, pentru a face din formaţiunea sa politică ‘primul partid parlamentar european şi pentru a salva Europa’, transmite sâmbătă AFP citată de Agerpres.

”El este cu noi!”, a scris vineri pe Twitter belgianul Mischaël Modrikamen, liderul Partidului Popular, o mică formaţiune valonă de extremă dreapta, care îl însoţeşte pe Steve Bannon în eforturile de a reuni populiştii şi euroscepticii în interiorul unei ‘Mişcări’ paneuropene.

Mesajul a fost însoţit de o fotografie a celor trei bărbaţi, la finalul unei întâlniri desfăşurate la sediul Ministerul de Interne italian.

Întâlnirea a avut loc în marja Forumului de la Cernobbio (nordul Italiei), ce reuneşte lideri politici şi economici.

Matteo Salvini a explicat că alegerile europene din mai 2019 reprezintă o ‘ocazie de schimbare istorică şi ultimul prilej de a salva Europa’.

Prezent la Cernobbio, liderul extremei drepte olandeze Geert Wilders s-a arătat interesat de proiect. ”Elita actuală nu abordează problema imigraţiei în masă şi a islamizării aşa cum ar trebui, oamenii sunt nervoşi, terorismul persistă şi chiar se extinde, şansele pentru partide ca al nostru şi o forţă unită vor fi istorice şi mai solide în anii următori în Europa”, a declarat el.

Steve Bannon încearcă să creeze o organizaţie intitulată ‘Mişcarea’, care ar urma să se implanteze la Bruxelles în vederea favorizării ascensiunii populismului de dreapta în Europa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare