Ministrul de interne german: Expulzarea refugiaților sirieni delicvenți NU este o opțiune

Returnarea refugiaților sirieni delincvenți în țara lor natală nu este o opțiune, a declarat ministrul de interne Thomas de Maiziere pentru ediția de duminică a cotidianului Der Taggespiegel, relatează agenția de presă DPA conform Agerpres.

„Câtă vreme nu este pace în Siria, aceasta nu este o posibilitate”, a declarat De Maiziere. „Deportările în zone în care are loc un război civil nu vor avea loc. Punct”, a insistat oficialitatea germană.

Săptămâna trecută, De Maiziere a venit cu o serie de măsuri antiteroriste menite să reducă riscul atentatelor în Germania. Printre aceste măsuri se numără și deportarea în regim de urgență a solicitanților de azil care au comis infracțiuni și a suspecților de terorism.

De Maiziere a apărat politica Germaniei de a deporta cetățeni afgani, spunând că, „împreună cu colegii noștri afgani, militarii și polițiștii germani depun toate eforturile pentru a îmbunătăți securitatea în Afganistan”. Ministrul de interne a insistat că Germania nu poate face față numărului mare de „tineri afgani care-și părăsesc țara și vin în Europa în căutarea unui viitor mai bun”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare