spot_img
duminică, 25 ianuarie, 2026
0.1 C
București

MINISTRUL DE INTERNE CONTRATACĂ CU TUPEU

Vicepremierul Gabriel Oprea a precizat vineri, într-o declarație transmisă AGERPRES, că a mai trecut ”prin filtrul” instituțiilor cu atribuții în verificarea demnitarilor și niciodată nu i s-a imputat ”vreo abatere sau vreo neregulă”.

‘Nu este prima dată când se fac astfel de verificări, mai ales că de ani de zile ocup funcții de demnitate publică. Am trecut de mai multe ori prin filtrul instituțiilor cu atribuții în verificarea demnitarilor și, după cum se știe, niciodată nu mi s-a imputat vreo abatere sau vreo neregulă în legătură cu activitatea pe care am depus-o. Am respectat legile țării și voi face același lucru în continuare. Prin urmare, nu am niciun dubiu că ANI va constata o dată în plus ceea ce a constatat și cu alte ocazii, și anume că nu există neconcordanțe sau suspiciuni în ceea ce mă privește. Nu în ultimul rând, vreau să precizez că dreptul de a depune petiții și sesizări este unul garantat prin Constituție și îl respect”, a declarat Oprea, ministru al Afacerilor Interne, referindu-se la sesizarea depusă la ANI de către o persoană fizică, prin care se cere verificarea declarațiilor sale de avere din ultimii 10 ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SURSE AMERICANE: Întâlnire Putin-Zelenski in curând

    Portalul american Axios a anunțat că președintele rus Vladimir...

    Teleormanul face cetățean de onoare un diplomat român

    La 24 ianuarie 2026, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor...

    Pionierul medicinei nucleare din România avansat la gradul de general

    Medic primar în Medicină Nucleară, cu o a doua...

    Secretele senatorului decorat cu cea mai înaltă distincție a Parlamentului ucrainean

    Senatorul PNL Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș a primit, în cadrul Forumului...

    Cu ce ține Trump ostatică Europa

    Afirmațiile președintelui american Donald Trump cu privire la Groenlanda...

    Trump: Dacă Canada face acordul comercial cu China le impunem taxe de 100%

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va impune...

    Schröder: Avem nevoie de gazul ieftin din Rusia, nu de înarmare

    Fostul cancelar german Gerhard Schröder, într-un articol pentru ziarul...

    Arma secretă folosită de americani în Venezuela

    Președintele american Donald Trump a dezvăluit numele armei secrete...

    Articole relationate

    Categorii populare