Ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov, la RFI: Dacă am continua acordul cu FMI, am cam rămâne ultimii din Europa care ar face asta

Acordul cu FMI „trebuie dus până la capăt şi nu mai trebuie continuat”. O spune într-un interviu la RFI ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov. El mai declară că „nu sunt semne că ar urma anul viitor o criză”, dar pentru această situaţie România are pregătită o soluţie de avarie, „faimosul buffer de cinci miliarde, care între timp a ajuns la aproape 9,2 miliarde”.
Ar face faţă România unei eventuale crize în 2015? „Nu sunt semne că ar urma anul viitor o criză, dar pentru această situaţie România are pregătită o soluţie de avarie. Aşa cum ştiţi, mult-discutatul şi faimosul buffer de cinci miliarde între timp a ajuns la aproape 9,2 miliarde. Dacă am scădea de aici banii din privatizări, am rămâne cu şapte miliarde sigur, şapte miliarde pe care i-am putea folosi aproape şase luni de zile pentru a ne acoperi toate cheltuielile urgente pe care România le-ar avea în cazul unei crize extrem de severe. Nu sunt multe ţări care au astfel de situaţii. Va trebui să discutăm dacă nivelul nu este un pic cam mare, pentru că pentru acest buffer noi plătim dobândă, dar să zicem aşa, avem o garanţie în plus că într-o situaţie cum a fost cea din 2010 România nu ar mai trebui să se împrumute imediat pe pieţele internaţionale, ci ar putea să apeleze la această rezervă şi să treacă cu bine jumătate de an. Dar anii următori nu se anunţă deloc răi pentru România şi pentru Europa şi cred că ar trebui să vedem cum facem să avem o creştere economică cât mai mare şi în nici un caz să nu mergem exclusiv pe ideea unei variante pesimiste”, apreciază ministrul de Finanţe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare