Ministrul de externe turc: Turcia a convins Rusia şi Iranul să nu intervină în Siria

Turcia a convins Rusia şi Iranul să nu intervină în Siria în cursul ofensivei rebelilor care a dus la căderea regimului Bashar al-Assad, a declarat vineri ministrul de externe turc, Hakan Fidan, relatează AFP.

„Cel mai important lucru de făcut a fost să vorbim cu ruşii şi iranienii şi să ne asigurăm că nu vor intra militar în ecuaţie. Am vorbit cu ruşii şi cu iranienii, au înţeles”, a declarat Hakan Fidan într-un interviu transmis în direct pe canalul de televiziune privat NTV.

„Pentru ca să existe pierderi minime de vieţi omeneşti, ne-am străduit să se realizeze acest lucru fără vărsare de sânge, continuând negocieri ţintite cu doi actori majori capabili să folosească forţa”, a continuat el.

Pentru şeful diplomaţiei turce, dacă Bashar al-Assad ar fi primit sprijinul Rusiei şi al Iranului, exista un risc ca „victoria opoziţiei (…) să dureze mult timp şi asta ar fi fost sângeros”.

„Dar ruşii şi iranienii au văzut că nu mai avea niciun sens. Omul în care au investit nu este un om în care să investească. Mai mult, condiţiile din regiune precum şi condiţiile globale nu sunt aceleaşi”, a precizat ministrul de externe turc.

La finalul unei ofensive de 11 zile, coaliţia rebelă dominată de gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS) a îndepărtat de la putere duminică regimul preşedintelui Bashar al-Assad, care a fugit în Rusia împreună cu familia sa, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Susţinătoare de multă vreme a grupărilor rebele din Siria, Turcia a salutat îndepărtarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare