Ministrul de externe maghiar: Polonia şi ţările baltice deja simt pe pielea lor cum este când imigranţi violenţi sunt transportaţi la graniţele lor într-o manieră organizată

Politica de migraţie a organizaţiilor internaţionale, care par să nu mai gândească deloc la rece, reprezintă pentru regiunea noastră o ameninţare la fel de mare ca migraţia însăşi, a scris ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, miercuri, pe Facebook.

Péter Szijjártó merge în Estonia, unde va participa la o
întâlnire a miniştrilor de externe din ţările din aripa de est a
NATO. La Tallin se va discuta despre provocările de securitate cu
care se confruntă Europa. Potrivit şefului diplomaţiei ungare,
Polonia şi ţările baltice deja simt pe pielea lor cum este când
imigranţi violenţi sunt transportaţi la graniţele lor dinspre est,
într-o manieră organizată.

După ce săptămâna trecută, Bruxelles-ul s-a exprimat a fi
împotriva gardurilor, acum a venit cu o nouă “perlă”: ieri, Înaltul
Comisar al ONU pentru Refugiaţi a declarat că Letonia – care
trebuie să-şi mobilizeze toate resursele pentru a proteja
frontierele sale – ar trebui să îşi schimbe atitudinea şi să
accepte migranţi, a scris ministrul de externe.

“Aşadar, să permitem accesul şi să îi primim în Uniunea
Europeană – iar apoi, bineînţeles, să le oferim şi ajutoare sociale
– oamenii care la sfârşitul săptămânii trecute au rănit poliţiştii
de frontieră polonezi, care nu bagă în seamă regulile, legile şi
standardele noastre de comportament, care vor să ne impună într-un
mod agresiv propriul lor mod de viaţă”, scrie în postarea lui
ministrului de externe ungar.

“Dacă situaţia nu ar fi atât de gravă şi atât de importantă,
omul n-ar mai şti dacă să râdă sau să plângă la auzul unor astfel
de manifestări internaţionale. Însă situaţia este gravă, căci
aceşti birocraţi internaţionali trăiesc din banii contribuabililor
europeni”, a concluzionat Péter Szijjártó.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare