spot_img
luni, 19 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Ministrul de externe maghiar: Organizaţia Statelor Turcice formează o punte între est şi vest, iar Ungaria este pregătită să devină pilonul european al acestui pod

Organizaţia Statelor Turcice formează o punte între est şi vest, iar Ungaria este pregătită să devină pilonul european al acestui pod, întrucât în economia mondială este nevoie de cooperare, şi nu de formarea unor blocuri separate, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, la Astana.

La şedinţa miniştrilor de externe din cadrul statelor turcice, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că deşi se afirmă în mod regulat faptul că în privinţa securităţii globale abia dacă mai este loc de deteriorări, la fiecare întâlnire se demonstrează că acest lucru este totuşi posibil.

Din punctul de vedere al Europei, securitatea lumii se află în cea mai proastă situaţie de la sfârşitul Războiului Rece încoace, a subliniat Szijjártó. În Ucraina este război de mai bine de un an şi jumătate şi nu se avansează deloc în direcţia păcii, a spus ministrul maghiar.

“Între timp, din păcate, mulţi lideri europeni suferă de psihoza războiului şi încă mai cred că soluţia se află pe câmpul de luptă. Din păcate însă, acolo nu există nicio soluţie, ci există doar oameni morţi. Noi, maghiarii, vrem să evităm noi pierderi şi distrugeri în Ucraina”, a explicat politicianul ungar.

În plus, un alt conflict armat a izbucnit în imediata vecinătate a continentului, în Israel, unde principala sarcină a comunităţii internaţionale este să se asigure că acest lucru nu se va transforma într-un război interstatal, a afirmat Péter Szijjártó.

Ministrul ungar de externe a menţionat, de asemenea, că ameninţarea terorismului a crescut şi în Europa, ceea ce în opinia sa este o consecinţă directă a politicii migraţionale impuse de Bruxelles, care a avut ca rezultat crearea unor societăţi paralele în multe state din Europa de Vest.

Szijjártó a abordat şi subiectul sancţiunilor impuse Rusiei, în urma cărora “aprovizionarea sigură cu energie a intrat într-o criză continuă”.

Péter Szijjártó şi-a exprimat regretul cu privire la faptul că în privinţa competitivităţii Europei s-a înregistrat o deteriorare semnificativă, dovadă fiind şi faptul că anul trecut, China a preluat locul doi în clasamentul mondial al produsului intern brut (PIB).

Şeful diplomaţiei ungare a explicat că anumiţi politicieni din Europa de Vest vorbesc mult despre aşa-numitul “de-risking”, care în accepţiunea lor înseamnă separarea dintre vest şi est, mai exact, separarea economiilor europene şi chineze. Asta ar fi o lovitură mare pentru economia europeană, întrucât valoarea schimburilor comerciale dintre părţi este de aproximativ 860 de miliarde de euro per an, a avertizat Szijjártó. 

Paşii pe care îi face Europa arată într-o direcţie în care lumea ar fi formată din nou de blocuri separate, iar Europa Centrală nu vrea acest lucru, pentru că regiunea aceasta a pierdut mereu în urma conflictului dintre est şi vest, a explicat politicianul maghiar. Ar fi nevoie, în schimb, de conectivitate şi cooperare globală, a spus oficialul ungar. 

“Dacă există un campion al acestui lucru, acela este Organizaţia Statelor Turcice. Trebuie formată o punte între est şi vest, iar Ungaria este pregătită să devină pilonul european al acestui pod”, a spus Péter Szijjártó. 

De aceea, Ungaria are interesul ca organizaţia să devină mai puternică şi doreşte să sporească suma contribuţiei sale, astfel că va participa Fondul Turcic de Investiţii – în care vede un mare potenţial – cu o sută de milioane de euro.

Ministrul ungar a subliniat că guvernul maghiar încurajează companiile din ţară să facă investiţii în ţările Organizaţiei Statelor Turcice şi a spus că este un mare succes faptul că Mol va începe în acest an extragerea de gaze naturale în Kazahstan.

Ungaria este pregătită să se alăture mecanismului comun de apărare civilă, a mai anunţat Péter Szijjártó.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vrea cu adevărat Musk să cumpere Ryanair

    Antreprenorul american Elon Musk ia în considerare cumpărarea Ryanair....

    Omul cheie al lui Putin: UE și UK nu au „cărți” pentru a juca in Groenlanda

    Comentând evoluțiile recente din Groenlanda, trimisul prezidențial special al...

    Crește puternic prețul uraniului

    Prețurile uraniului au ajuns la 85,25 dolari pe livră,...

    Liderii iranieni promit poporului că vor rezolva probleme economice care au scos oamenii in stradă

    Autoritățile iraniene au declarat că intenționează să ia toate...

    Bloomberg: Rusia și China lasă in urmă SUA și Europa la tehnologie militară

    Bloomberg susține că, la capitolul tehnologie, Statele Unite și...

    Locuitorii din capitala Groenlandei au luat cu asalt magazinele pentru a-și face provizii

    Locuitorii din capitala Groenlandei, Nuuk, își fac provizii de...

    Țoiu in parcare la Davos

    Revelație: Oana Țoiu reprezintă România și glăsuiește, conform siteului...

    Articole relationate

    Categorii populare